Istoria nemuncii
Am studiat, preț de douăzeci de minute, câțiva muncitori de la firma ce execută lucrări de reparații la unele străzi din Târgu Neamț. Mai exact, trupa de „târnocăpari”, care avea sarcina de a sparge ce a betonat trupa de betoniști, cu doar câteva ore înainte. Din cele douăzeci de minute de observații, băieții au consumat vreo cincisprezece cu câteva obositoare ședințe de pălăvrăgeală. În rest, au dat cam de zece ori cu târnăcopul, de cincisprezece ori au dat cu cazmaua, cam de douăzeci de ori cu lopata și de vreo zece ori cu mâna la prohab. În acest ritm, simt că în curând Primăria va trebuie să oprească șantierul și să ia licitația de la capăt.
Mă scuzați că locuiesc, legal, în casa mea!
Povestea o știu de la un prieten. Nu-mi fac iluzii că nesimțiții care își parchează mașinile pe locul lui de parcare din Piatra Neamț, pentru care plătește chirie la Direcția de Taxe a primăriei, vor citi acest articol. Unul dintre ei, căruia prietenul meu i-a lăsat un bilet civilizat în parbriz, a avut tupeul să-i lase și el la rândul lui, un bilet în amicului meu, în care scria, corect gramatical, totuși: „Vă rog să-mi arătați și mie autorizația de parcare!!” E ca și cum ar suna cineva la ușa mea și m-ar ruga să-i arăt actul de proprietate, că, în caz contrar, ar vrea el să-și parcheze familia în casa mea. Unii români (cei mai mulți) ar trebui expulzați nu doar din Italia și Franța.
De mâncare, lights!
Vine la mine o cerșetoare mută, de etnie incertă, care îmi bagă în față un carton mâzgâlit cu pixul. Pe el scrie ceva despre cei trei copii ai ei flămânzi și săraci. Nu-i dau nimic, pentru că sunt zgârcit cu cerșetorii și m-am săturat să le tot spun că este apă în Ozana. Îmi vede țigara dintre degete și îmi face semn să îi dau și ei una din pachet. Solidarizez și îi dau. O ia și o bagă în poșeta mare, parcă burdușită cu bani. Pleacă. Și eu rămân să mă întreb dacă e așa cum vrea ea să cred că o să ajungă acasă și o să le spună copiilor, punându-le țigara într-o farfurie: „Copii, azi nu aveți nimic de mâncare, dar aveți voie să vă apucați de fumat. Asta e numai bună, că e lights”.
Cine și ce ne enervează
Țigările care te trag în piept, fumându-se singure.
Perverșii care dezvelesc cu nerușinare în public busturi de oameni morți.
Traficul de luni, ziua de Obor din Humulești.
Unii angajați ai primăriei care așteaptă să-i saluți tu primul, de parcă noi am fi plătiți din banii lor, și nu invers.
Unii aleși locali, care intră în biroul primarului, înaintea ta, chiar dacă tu aștepți de două ore.
Limbajul de lemn din declarațiile oficiale.
Apa, că e mai scumpă decât laptele.
Combinația, șosete albe-pantofi negri.
Agramații care citesc Click, Can-Can și Libertatea.
Privirea superioară a polițiștilor, fără studii superioare.
Snobii care-și cumpără cărți cu Dan Puric.
Pițipoancele care beau doar apă plată cu lămâie.
Mama natură și tatăl alcoolic.
Țiganii, care-și spun rromi.
Roșiile și merele din Spania, din Piața Agroalimentară Târgu Neamț.
Sarea de lămâie cu apă, vândută ca borș de putină în piețele din județ.
Voi înșivă. (C.T.S.)
