Floretin Pera da indicatii elevelor sale

Emoţii cu ultima clasată

”La pomul lăudat să nu mergi cu sacul”, spune un vechi proverb românesc, de care nu au vrut să țină cont nemțencele, în prima repriză a meciului cu ”lanterna roșie” a Ligii Naționale feminine de handbal. După o primă repriză catastrofală, în debutul actului secund, când gazdele aveau un avantaj de 7 goluri, Romanul și-a revenit din corzi reușind să răstoarne rezultatul și să spele rușinea unei eventuale înfrângeri.

”Ce începe prost, se termină și mai prost”

Această lege a lui Murphy s-a pliat perfect în prima repriză pe echipa antrenată de Florentin Pera. HCM Roman şi-a făcut singură viaţa grea în meciul disputat joi, 2 octombrie, pe terenul ultimei clasate, SC Mureşul Târgu Mureş, din cadrul etapei a opta a Ligii Naţionale. Cotate cu prima șansă la victorie, jucătoarele romaşcance au început ezitant jocul, crezând, probabil, că meciul este dinainte câștigat. S-a mers aproape cap la cap, până la scorul de 3-3 în minutul 8, 5-5 în minutul 10 şi 6-7 în minutul 14, ratările numeroase în situaţii de unu la unu cu portarul şi pasele greșite, date la intercepţie, din partea romaşcancelor, dar şi jocul precis al gazdelor, au făcut ca Mureşul să preia conducerea şi să se desprindă treptat, la 11-8 în minutul 21, 13-9 în minutul 24 şi 15-11 la finalul primelor 30 de minute ale partidei.

Repriză începută slab, dar terminată bine

Nici repriza a doua a meciului de la Târgu Mureș nu a început mai bine pentru romaşcance, care, la un moment dat erau conduse la 7 goluri diferenţă, scor: 19-12, în minutul 35, iar toată lumea prezentă la joc era gata să parieze pe o mare surpriză. Din acel moment, însă, HCM Roman şi-a revenit ca un boxer rănit, din corzi, şi nu i-a mai dat posibilitatea adversarei să marcheze decât 3 goluri până la final! Practic, din acel moment, nu a mai existat decât o singură echipă pe teren, romaşcancele marcând 15 goluri în minutele rămase (25), adică aproape un gol la fiecare minut și jumătate distanță, revenind spectaculos din ”amorțire”. Nemțencele au înregistrat la final a patra victorie din acest sezon, scorul partidei dintre SC Mureşul Târgu Mureş – HCM Roman fiind 22-27, ceea ce a făcut ca echipa pietreană să ocupe locul 6 după această etapă, cu 14 puncte accumulate, la 4 distanță de locul 5 pe care este formația din Brăila.

mures hcm 01

Florentin Pera și-a certat elevele

Nemulțumit de jocul ”în salturi” al handbalsitelor romașcane, tehnicianul Florentin Pera le-a muștruluit serios, încercând să zgândărească în elevele sale, orgoliul de jucătoare profesioniste. “Trebuie să fie o învăţătură de minte pentru noi, pentru că am tratat superficial prima repriză. La pauză, le-am muştruluit puţin pe jucătoare şi sigur că ne-am revenit, iar repriza a doua ne-a aparţinut în cea mai mare parte, chiar puteam câştiga la o diferenţă mai confortabilă. E bine că ne-am respectat blazonul, însă tratăm uşor anumite jocuri care pot fi câştigate fără emoţii. Le felicit pe fete pentru că au avut puterea să revină. Un câştig pentru noi este faptul că au intrat jucătoare care au evoluat mai puţin în celelalte partide, şi aici mă refer la Chitacu şi Cîlici, care s-au completat foarte bine în teren. Bineînţeles, Stoleru a fost sufletul echipei, o evoluţie foarte bună a avut şi Agrigoroaei, ambele au prins o zi de excepţie. A fost, până la urmă, o victorie meritată”, a afirmat antrenorul Florentin Pera.

Mihai STOIAN

mures hcm 02

HCM: Tymoshenkova, Vişan, Polocoşer – Horobeţ (1 gol), Cîlici (3), Druţu (1), Stoleru (7), Iuganu, Băbeanu (3), Toskovic (2), Mihalschi, Agrigoroaei (8), Crap, Chitacu (2); aruncări de la 7 metri – 5 reuşite din 7; eliminări temporare – 4

Mureşul: Moloci (8 goluri), Serediuc (3), Noemi Rad (1), Bodor (1), Klimeck (8), Deac (1); aruncări de la 7 metri – 4 reuşite din 5; eliminări temporare – 3.

Rezultate şi program

HCM Râmnicu Vâlcea – HCM Baia Mare 22-31 (11-17); CSM Bucureşti – ASC Corona Braşov 25-19 (12-10); U Cluj – SCM Craiova 21-25 (7-16); HC Dunărea Brăila – U Neptun Constanţa 31-28 (14-11); HC Zalău – Cetate Devatrans 27-22 (15-10); CSM Unirea Slobozia – CSM Ploieşti 18-26 (7-17). Etapa viitoare se vor disputa partidele: HCM Baia Mare – CSM Bucureşti (în devans, duminică, 5 octombrie), SCM Craiova – SC Mureşul Târgu Mureş, CSM Ploieşti – Universitatea Cluj, CSM Cetate Devatrans – CSM Unirea Slobozia, Universitatea Neptun Constanţa – HC Zalău, ASC Corona Braşov – HC Dunărea Brăila, HCM Roman – HCM Râmnicu Vâlcea (toate programate a avea loc în jurul datei de 19 octombrie).

1         Baia Mare             8     7           0          1           256       179       21
2         SCM Craiova        8     7           0          1           175       148       21
3         Bucureşti              8     7           0          1           235       158       20*
4         Braşov                  8     6           1          1           229       173       19
5         Brăila                     8     6           0          2           235       199       18
6         Roman                  8     4           2          2           184       183       14
7         Zalău                     8     4           0          4           204       206      12
8         Slobozia                8     3           0          5           188       215       9
9         Vâlcea                   8     2           2          4           191       218        8
10       Deva                     8     2           1          5           203       239        7
11       Ploieşti                  8     2           0          6           172       207       6
12       U Cluj                    8     1           2          5           218       251        5
13       Constanţa             8     1           0          7           189       229       3
14       Tg. Mureş             8     0           0          8           180       254      0

* penalizare pentru nerespectarea cerinţelor de regulament

Articolul precedentDesecretizarea întâlnirii „tăcute”
Articolul următorAlegeri prezidențiale / Județul Neamț în ultimele trei runde de alegeri