
Astăzi, cazuistica medicală din județul Neamț se află la cote foarte ridicate pentru o serie de afecțiuni. Dincolo de cazurile de infectare cu COVID-19, avem și cazuri de oncologie, afecțiuni hepatice și afecțiuni cardio-vasculare care se situează la o valoare cu aproximativ o treime mai mari decât media națională. Cazurile de obezitate din Neamț sunt, de asemenea, cu 60% mai multe decât media națională.
În ciuda acestor nevoi medicale, numărul de paturi din unitățile spitalicești ale județului sunt cu 22% mai puține decât media regiunii Moldovei. De asemenea, numărul de contracte pentru servicii ambulatorii sunt cu 40% mai mici decât media regională. Corelarea situației medicale cu cea din unitățile spitalicești existente la ora actuală indică o uriașă nevoie de construire a unor noi facilități de tratament care să poată acoperi nevoile de îngrijire a tuturor nemțenilor.