Pe 12 august, la Roman, s-a desfăşurat a doua ediție a Campaniei Preventive ”Alege Viața”, inițiată de Poliția Română, care își propune să reducă numărul accidentelor rutiere în care sunt implicați motocicliști.

Cu acest prilej, au fost desfăşurate și activităţi preventive, iar reprezentanții Serviciului de Ambulanţă Neamţ au prezentat primele măsuri în cazul unui accident rutier în care sunt implicaţi motociclişti”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.  ”Obiectivele campaniei au fost reducerea accidentelor rutiere în rândul motocicliştilor, prin abordarea unei conduite preventive şi a unui comportament care să nu pună în pericol siguranța circulației rutiere, dar şi conştientizarea conducătorilor auto asupra riscurilor la care sunt expuşi motocicliştii în calitate de participanți la trafic”.

Dincolo de scopul principal al acțiunii, și anume conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație, motocicliștii au organizat și o spectaculoasă paradă moto, prin centrul municipiului Roman, pe bulevardul Roman Mușat, precum și o serie de concursuri, care s-au desfășurat la Complexul Moldova. (C.M.)

 

Articolul precedentȘtire actualizată. Bărbat dezbrăcat, cu răni profunde, găsit mort în curbele de la Bălțătești
Articolul următorUn romașcan cu arsuri grave așteaptă la Bacău transferul la Iași sau București
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.