Un tânăr, de 24 de ani, din Buruienești (Doljești), a murit aseară, 4 octombrie, după ce a fost aruncat de pe motocicletă de o mașină. Cel care se afla la volan a întors, făcând stânga în momentul când motociclistul venea din spate și l-a lovit. Tânărul a fost pur și simplu aruncat pe asfalt și proiectat într-un cap de pod și stâlpul de electricitate de pe marginea drumului. N-a avut nici o șansă, iar echipajul de ambulanță care a ajuns la locul accidentului a încercat, în zadar, să-l resusciteze.
Polițiștii care au făcut cercetările la fața locului au stabilit că celălalt tânăr de la volan, tot din Doljești, nu are permis de conducere: „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul de 25 de ani, din Doljești, nu deține permis de conducere, iar autoturismul pe care-l conducea nu era înmatriculat. În cauză continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
C.I.