Atestat documentar pentru prima data la 9 martie 1479, satul Podoleni a luat fiinţă pe malul stâng al râului Bistriţa, dar, din cauza deselor inundaţii provocate de apele Bistriţei, locuitorii au mutat vatra satului in partea mai înaltă a aşezării. Dovada vechii aşezări o constituie ruinele mănăstirii Buciuleşti, monument de arhitectură, înălţată de marele logofăt Ştefan Dumitraşcu în anul 1630, unde – după spusele cronicarilor Miron Costin şi Ion Neculce – Ştefan Gheorghe, fiul lui Ştefan Dumitraşcu, avea moşii şi curţi. În această mănăstire au fost închişi fraţii Toma, vornicul Cantacuzin şi Iordache Contacuzin împreună cu doamna lui Vasile Lupu voievod. Prin anul 1830, viiturile râului Bistriţa au dus la surparea malului, biserica dărâmându-se, iar locuitorii din jur s-au retras în partea de sus a satului Podoleni construind şi o mică biserică din lemn şi pământ situată în curtea actualei biserici, şi care a fost folosită până în anul 1886, când s-a sfinţit biserica de azi. Realizată din cărămidă cu pereţi groşi de peste 1,5 m biserica actuală a fost construită între 1874 şi 1886 cu ajutorul colonelui Eugen Alcaz – proprietarul Fabricii de Postav Buhuşi şi al moşiei Podoleni -, sub îndrumarea Arhim. Constantin Dimitriu, preotul paroh din acea vreme. Biserica cu hramul “Înăţarea Domnului”, din Podoleni are o formă de corabie (bazilică) cu o lungime exterioară de 37 metri şi o lătime de 12 metri. Sfântul Altar de formă semicirculară este mai înalt cu 0,5 metri decât naosul, prin cele trei trepte ale soleei. Altarul este delimitat de naos prin zidul gros în formă de picioare prelungite formând sus o arcadă ce sustine bolta din cărămidă a Sf. Altar. Delimitarea naosului de pronaos este realizată tot prin ziduri în formă de picioare, care se termină sus într-o arcadă care împreună cu zidurile exterioare ale pronaosului susţin bolta tot din cărămidă a pronaosului, iar în continuare se înaltă turnul clopotniţei de formă paralelipipedică cu acoperişul în formă de bulb bizantin. Datorită construcţiei zidurilor interioare, naosul ia formă ovală. Deschiderea naosului fiind de mari dimensiuni, bolta lui a fost construită din schelet de lemn şi scândură în interior fiind căptuşită cu tablă pe care a fost realizată şi pictura boltei. Situat în pronaos, cafasul este susţinut pe doi stâlpi de cărămidă şi zidul exterior al pronaosului. Iniţial, pictura a fost executată în ulei în stil realist de către pictorul Neculai Dimitriu din Roman, care a finalizat-o pe data de 12 mai 1884, aşa cum reiese din inscripţia realizată de pictor pe brâul boltei centrale. Ulterior, pictura murală s-a degradat, biserica fiind tencuită şi văruită, din pictura originală rămânând doar bolta centrală. Între anii 1950-1952, biserica a fost pictată în frescă de pictorii Gheorghe Vasilescu, Gheorghe Jora, Gheorghe Zidaru şi C. Dipsa, toţi din Bucureşti, fiind sfinţită în 1952 de către PS Episcop Teofil Herineanu. Iniţial, pridvorul era de mici dimensiuni, fiind construit din cărămidă pereţii lui ajungând abia la jumătatea ferestrelor bisericii. Deasupra pridvorului vechi era o pisanie care arăta că biserica a fost construită sub păstorirea preotului de vrednică amintire Constantin Dimitriu – învăţător al satului – începută în anul 1874 şi terminată în 1886. În 1974 simţindu-se nevoia unor reparaţii cât şi a înfrumuseţării bisericii pridvorul a fost refăcut din temelie fiind construit din cărămidă şi cu mult mai mare decât cel iniţial, având o formă pătrată cu latura de 10 metri şi o înăltime de 5,5 metri, încadrându-se perfect în stilul arhitectonic al bisericii. Pe frontispiciul pridvorului este pictată icoana praznicului “Înăltării Domnului” – hramul bisericii – flancată, de icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Deasupra intrării pridvorului a fost aşezată o pisanie în care este trecut textul vechii pisanii adăugându-se un text în care se spune că pridvorul a fost refăcut din temelie între anii 1974-1977 cu aceeaşi ocazie tencuindu-se exteriorul bisericii în praf de piatră albă, executându-se pictura din nişele practicate în partea de sus a zidurilor exterioare ale construcţiei, spălarea picturii interioare şi înnoirea mobilierului din biserică în timpul păstoririi preotului Moisă Valeriu. Catapeteasma impunătoare, de o deosebită frumuseţe, este lucrată din lemn cu ornamente sculptate şi pictată în ulei în stil neobinzantin fiind aşezate în conformitate cu regulile erminiei ortodoxe. Uşile împărătesşti sunt sculptate în lemn cu ornamente sculpturale de factură bizantină, imitând filigranul. Iniţial îmbrăcată în foiţă de aur, catapeteasma a suferit de-a lungul timpului diferite încercări de întreţinere care nu au reuşit decât să o facă să-şi piardă strălucirea. În anul 2010, prin strădania preotului paroh Eugen Ioan Ţăpuc, catapeteasma a fost restaurată şi îmbrăcată în foiţă de aur de o echipă de restauratori condusă de pictorul bisericesc Armand Kukta din Iaşi.
Sursa: Otilia BĂLINIŞTEANU
