În cartea ieromonahului Siluan Antoci sunt evocate figurile câtorva dintre vieţuitoarele aflate în mănăstirile din Moldova şi nu numai – Varatec, Agapia, Bistriţa, Tismana, Viforâta, Ţigăneşti, Brazi (Panciu), Moreni – care au avut de pătimit din cauza planurilor de desfiinţare a unor mănăstiri şi alungarea din acestea a monahilor şi monahiilor prin Decretul 410 din 1959. E drept că în perioada de după alungarea Regelui şi trecerea ţării la comunism, au fost depistaţi în anumite mănăstiri monahi care au participat la Mişcarea Naţională de Rezistenţă – cum aflăm din carte: Tismana – 9 monahi, Lainici – 5, Turnu – 4, Stănişoara – 6, Govora – 2, Dintr-un lemn – 2, Polovraci – 3, Brădet – 1, Râşca – 3, Cozia – 3, Frăsineni – 6, Bistriţa – 2, Gura Motrului – 2, dar numărul preoţilor ortodocşi care au fost deţinuţi în temniţele comuniste este de 1725.
Iată ce se scria într-o adresă a Direcţiei Regionale Bacău a MAI către DSC, pentru identificarea unei călugăriţe din raza oraşului Bucureşti: “Rugăm a fi identificată Lucreţia Eatz Florea, domiciliată în strada Econom Cezărescu, nr. 11, raionul Gheorghe Gheorghiu Dej, Oficiul poştal 15 Bucureşti. Cea în cauză scrie o scrisoare unei călugăriţe din cadrul Mănăstirii Varatec, din care rezultă că se interesează de o altă călugăriţă cu numele Melania, care ar sta ascunsă undeva într-o ascunzătoare. După identificare rugăm a fi încadrată şi a se stabilit despre ce călugăriţă anume este vorba şi de ce stă ascunsă, de asemenea de la ce mănăstire este”.
“Aceasta nu este viaţă de trăit”
Evident, Securitatea avea implantate în mănăstiri aşa-numitele “surse” care raportau periodic totul. Iată ce declara o “sursă”, informatorul Gustav: “Făcând o vizită maicii Tatiana Radovici, tot în cadrul Mănăstrii Agapia, aceasta a început să se plângă, spunând următoarele: Astăzi nu mai eşti sigur pe nimic, banii se schimbă, viaţa se scumpeşte, nu găseşti nimic din ce cauţi, salariile sunt mici iar muncă îţi cere din toate puterile. Eu muncesc mai mult degeaba, să ştiu precis că pe măsură ce regimul ridică noi cadre, eu voi fi înlocuită deoarece sunt maică şi nu mai ştiu pe ce drum să apuc. Toată lumea este îngrozită de arestările care se fac, aceasta nu este viaţă de trăit, mai degrabă moartea de o mie de ori, căci de scăpat nu se vede nici o măsură de nicăieri”. De menţionat că maica Tatiana Radovici era şi învăţătoare în satul Drehuţa din comuna Vânători-Neamţ, la Şcoala nr. 2 din comună.
“Dau maicile carne la Stat”
Altă sursă a securităţii, de la Mănăstirea Almaş, informa că o maică de aici vorbea de rău regimul: “Maica Manolescu Migdonia, faţă de informatorul nostru, în ziua de 12 martie spune: Poporul român este înjunghiat. În timpul de faţă este foarte greu, nimic de spus, dar va fi şi mai greu, căci zice Scriptura. Dau maicile carne la Stat, însă eu când făceam ascultare în anii mei de tinereţe, maica mea Suzana, care a fost stareţă la Mănăstirea Războieni, făcea câte 50 de kilograme de dulceaţă pe vară, pe când astăzi nu mai poţi face nimic. Altă maică, Lupu Irina, faţă de informatoarea noastră, în ziua de 12 martie a spus: Este foarte greu de trăit astăzi, uite şi la noi la mănăstire trebuie să dăm cote de carne şi ne e mai greu, mai cu seamă la mănăstire, dar după cum spun cărţile, va fi şi mai greu, va fi război în anul 1952 şi după război cine va rămâne va trăi bine. Eu alerg în zădar pentru mănăstire, căci nu mă bucur de nici o leafă”. Relatările acestor surse, care reprezintă un capitol important din carte, dovedesc faptul că noul regim, adus cu tancurile de sovietici în România, se asigurase ca şi în marile centre monahale să aibă informatori de nădejde nu numai în instituţii şi întreprinderi. Reţeaua de informatori era bine pusă la punct pentru că vremurile o cereau: schimbarea violentă de regim a fost primită cu revoltă de români.
Pedeapsă pentru tuse
Cartea părintelui Siluan cuprinde ilustraţii şi facsimile după anumite documente (foste) secrete, scrisori (confiscate de securitate), planuri de măsuri ale organelor de represiune. În final redăm un fel de Raport emis de un supraveghetor din Penitenciarul Miercurea Ciuc, în care am respectat ortografia acestuia: “Raport. În ziua de 24.07.1958, ora 13,40, deţinutul Iordache Maria din secţia II, camera 10, a comis următoarele: Mergând la plimbare susnumita a tuşit. Deşi satras atenţia în repetate rânduri să nu mai tuşască când iasă din cameră deoarece s-a constatat că aceast tusă forţată care o făcea respectiva de fiecare dată când eşa sau intra în cameră, ar fi rău semnal pentru restu celulei. Propun a fi pedepsită cu 7 zile izolare. Supraveghetor (semnătura idescifrabilă). Pedeapsa începe la o2.o8.58 ora 8, expiră la o9.o8.58”. Comentariile sunt de prisos.
Nicolae SAVA
