masina politie rutieraPolițiștii de la rutieră și de investigare a criminalității economice au desfășurat o acțiune pentru descurajarea piratării traseelor de transport ale autobuzelor și microbuzelor, de către posesorii de autoturisme, în șase județe, se menţionează într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române, citat de Agerpres. În cadrul acțiunii au fost verificate aproape 700 de autovehicule.

În perioada 7-8 mai, Direcția Rutieră și Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au coordonat o acțiune pentru descurajarea piratării traseelor de transport ale autobuzelor și microbuzelor, de către autoturisme cu capacitatea de transport egală sau mai mică de 9 locuri, deținute de persoane fizice.

Activitățile s-au desfășurat pe raza județelor Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 666 de autovehicule și au fost aplicate 579 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 246.880 de lei.

Dintre acestea, 396 au fost aplicate pentru încălcarea normelor rutiere, 140 pentru încălcarea normelor Legii nr. 12/ 1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 26 pentru încălcarea normelor specifice transporturilor publice de persoane și 17 pentru încălcarea altor norme legislative.

De asemenea, polițiștii au reținut 17 permise de conducere, au retras 55 de certificate de înmatriculare și au întocmit două dosare penale.

La activități au participat și specialiști din cadrul Registrului Auto Român. (ZCH NEWS)

Articolul precedentNEAMŢ: Florentin Pera, mulţumit doar pe jumătate
Articolul următorPIATRA-NEAMŢ: Locuri libere în creșe
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.