Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate valabilă pentru vineri, 22 iunie, între orele 6 și 23.
Potrivit atenționării, pe parcursul zilei de vineri ”vor fi averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină, la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Munteniei.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși frecvent 20-25 l/mp și, pe arii restrânse, 40-50l/mp”.
De asemenea, în intervalul 22 iunie, ora 16, și 23 iunie, ora 10, vor fi perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, ce se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Pe arii restrânse, vor fi cantități de apă ce vor depăși 25-35 l/mp. Pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (22/23 iunie) va continua să plouă însemnat cantitativ în centru și nord-est. (ZCH News)