Criză de bilete de trimitere

Medicii de familie din Neamț au rămas fără bilete de trimitere, luna aceasta. Formularele au fost epuizate la cabinetele medicilor și nici la Casa de Asigurări de Sănătate nu mai sunt. Așa că medicii încearcă să rezolve între ei situația pentru ultimele zile rămase din luna iunie. Dr. Angela Bica, medic de familie pentru 2.400 de localnici din comuna Ion Creangă și vicepreședinta Patronatului Medicilor de Familie Neamț, spune că în ultimele zile a fost nevoită să se împrumute de la alți colegi, după ce și stocul Casei de Asigurări de Sănătate Neamț s-a epuizat.

„Criza biletelor de trimitere este generală, nici colegii nu mai au, ne-am tot împrumutat de pe unde am mai găsit. Dar, nici la Casa de Sănătate nu mai sunt, licitație nu s-a mai făcut pentru luna aceasta. Din câte am înțeles, de la 1 iulie 2018 vor fi formulare noi pentru biletele de trimitere”, a declarat dr. Angela Bica.

Noile formulare ar urma să fie disponibile începând de săptămâna viitoare, dar se pare că nu în cantitate suficientă. „De la Casă ni s-a spus că de miercurea viitoare am putea merge să cumpărăm, dar tot așa, câte un top – două, ceea ce este insuficient”, a precizat vicepreședinta PMF Neamț. Pacienților nu le rămâne decât să aștepte sau să acceseze servicii medicale cu banii jos. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.