moldova se dezvolta 25Marți, 23 iulie 2019, la sediul Primăriei municipiului Piatra Neamț s-a semnat actul constituiv al Asociației „Moldova se dezvoltă”. Cei șapte primari de municipii din zona istorică Moldova care au fondat această asociație intercomunitară sunt primarul Dragoș Chitic- municipiul Piatra Neamț, primarul Lucian Micu – municipiul Roman, primarul Mihai Chirica – municipiul Iași, primarul Ion Lungu – municipiului Suceava, primarul Ilie Boncheș – municipiul Vatra Dornei, primarul Cătălin Flutur – municipiul Botoșani și primarul Mihăiță Negură – municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Semnarea actului constitutiv al asociației consfințește, după cum a subliniat primarul Dragoș Chitic, momentul de debut al acestui organism ce țintește atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea regiunii și a comunităților membre: „Este un moment important astăzi și vreau să le mulțumesc colegilor mei, primarii unor municipii importante, pentru prezența la Piatra Neamț în momentul în care oficializăm ceea ce am gândit împreună încă de la sfârșitul anului trecut – Asociația „Moldova se dezvoltă”. Primul pas a fost făcut în luna decembrie, când am semnat împreună acordul-cadru de înființare a asociației. Al doilea pas, în 23 ianuarie 2019, la Iași și-i mulțumesc domnului primar Mihai Chirica pentru găzduirea de atunci, în care am realizat împreună actul constitutiv și statutul. A urmat o perioadă în care în fiecare din cele șapte consilii locale au fost aprobate aceste documente și înființarea asociației. Iată-ne ajunși astăzi la un moment important în care practic am consfințit punerea bazei Asociației „Moldova se dezvoltă”. Este un moment important, iar eu sunt foarte încrezător în faptul că prin intermediul acestei asocieri vom reuși împreună să dezvoltăm regiunea Moldovei și implicit fiecare din localitățile pe care le conducem. Suntem 7 membri fondatori, dar este o asociație care rămâne deschisă și sunt convins că pe parcursul timpului se vor alătura și alți primari care, unii dintre ei, deja și-au exprimat intenția de a fi membri în Asociația „Moldova se dezvoltă”. Obiectivul nostru principal este atragerea de fonduri pentru a dezvolta regiunea și comunitățile și ne vom orienta cu prioritate spre fondurile europene pe care așteptăm să fie în exercițiul financiar următor 2021-2027, așa cum ni s-a transmis la toate discuțiile pe care le-am avut. Vom milita și noi pentru acest lucru în următorul execițiu financiar, există promisiuni de programe care vor finanța asociațiile de dezvoltare intercomunitare, așa cum este și asociația constituită astăzi. Mulțumesc colegilor mei pentru faptul că au acceptat ca Piatra Neamț să fie gazdă pentru acesr moment important. Vor urma întâlniri și în celelalte localități reprezentate astăzi, aici, va fi o activitate intensă, va fi o strategie pe care o vom pune la punct pentru perioada următoare.Urez mult succes acestei asocieri, să fie într-un ceas cu noroc, Dumnezeu să ne ajute să ne îndeplinim tot ce ne-am propus”.

moldova se dezvolta 25

După ceremonia de oficializare a asociației, primarii fondatori au vorbit, pe rând, despre importanța demersului ce permite eligibilitate la marile programe cu finanțare europeană ce urmează. Primul președinte al asociației, primarul Mihai Chirica l-a definit ca fiind un moment istoric al unirii într-un scop comun a 7 municipii, într-o platformă de luptă deopotrivă politică și administrativă. Asociația va fi condusă prin rotație, timp de șase luni, primul vicepreședinte fiind primarul Ion Lungu. (C.I.)

Articolul precedentAu primit amendă jumătate din valoarea câinelui dresat pentru trufe
Articolul următorL4&L5 Noul sezon începe pe 25 august * Se fac eforturi pentru o Ligă a IV-a mai populată
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.