Liberalii, care tot ne promit dezvoltarea județului, lasă Moldova, o regiune importantă a țării, neconectată la principalele rute de transport, la Vestul Europei, lipsită de legături rapide cu alte zone ale României, ignorând orice proiect amplu în domeniul infrastructurii rutiere demarat de PSD. Un nou proiect victimă a guvernanților peneliști este Autostrada A8.
“Deserviciile create de PNL zonei Moldovei nu pot fi descrise în cuvinte. Liberalii au blocat toate proiectele pe care PSD le gândise pentru dezvoltarea zonei noastre. Acum a devenit certitudine că nici Autostrada A8 nu îi interesează să fie realizată. Tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ, cel mai important din A8, nu apare pe lista Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) şi nici pe lista Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT). Rușine să le fie acestor trădători de țară! Nu am crezut că liberalii nu îi iubesc deloc pe români! Dar iată că așa este. Gașca PNL, condusă de președintele Iohannis, premierul Orban, ministrul Transporturilor, ministrul Fondurilor Europene şi mulţi alţii calcă în picioare dreptul moldovenilor de a trăi într-o zonă dezvoltată și distrug orice proiect inițiat de PSD și pregătit pentru a intra în implementare!
Le solicit tuturor candidaților PNL din Neamț să lase lozincile ieftine de campanie și să ceară ferm șefilor lor de la București introducerea de urgență pe listele PNRR și POAT a proiectului Autostrăzii Unirii, așa cum a fost votat prin Legea 291/2018! Arătați că vă pasă de nemțeni și că nu sunteți doar slugi ce plimbă degeaba mape pe la București! A trecut un an de când sunteți la putere și nu ați adus un leu pentru județul nostru.
Peste o săptămână, întunericul adus deasupra României în «Era Liberalilor» trebuie să dispară. PSD va face lumină și va lupta pentru dezvoltarea țării și binele fiecărui român”, a declarat Ionel ARSENE, președintele PSD Neamț.
Băi nesimțiților ciumați roșii! Nu vă este rușine? Aveți curajul să vorbiți? Voi, care cât ați fost la conducere ați avut cei mai puțini kilometri de autostradă? NIMIC, zero.