Module supraterane în tot oraşul Târgu Neamţ

Primarul Daniel Harpa e hotărât ca, în oraşul Târgu Neamţ, să nu mai existe containere şi platforme de gunoi. El şi-a propus ca, din redevenţa pe care o plăteşte Rossa, societatea de salubritate, să achiziţioneze mai multe module supraterane, care să fie montate în toate zonele oraşului.

Au fost montate deja primele 36 de module supraterane, din care 18 pentru colectarea deşeurilor menajere şi 18 pentru colectarea deşeurilor reciclabile, câte 6 module pentru fiecare fracţie (carton şi hârtie, sticle şi borcane, plastic şi metal).

”Aceste prime module au fost montate în mai multe zone din oraş, cum ar fi bulevardul Ştefan cel Mare, în spatele Casei Culturii, Aleea Târgului şi zona blocurilor din cadrul Asociaţiei Brazii. Modulele din parcarea Apa Serv au fost montate provizoriu, pentru că, momentan, se fac lucrări la parcările de reşedinţă din zona respectivă. De aceea, fac apel la cetăţeni să nu folosească deocamdată aceste module, cam o săptămână, până vor fi finalizate lucrările. Cei cu care m-am întâlnit astăzi au apreciat aceste module supraterane achiziţionate de primărie. Sper ca cetăţenii oraşului nostru să folosească în mod civilizat aceste module, astfel încât să simţim cu toţii că trăim într-un oraş civilizat. Mi-am propus să achiziţionăm în continuare astfel de module , pentru că îmi doresc ca în oraşul nostru să nu mai existe containere şi platforme de gunoi”, a declarat primarul Daniel Harpa. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...