Modernizarea Pârtiei Durău și ”Serbările Zăpezii” au dublat numărul turiștilor și al schiorilor

Continuă distracția și voia bună pe Pârtia de schi de la Durău! Până pe 10 februarie turiștii și iubitorii de schi sunt așteptați în continuare să participe la programul oferit de organizatori.

Astfel, începând din 4 februarie și până pe 8 februarie, antrenul și distracția vor fi asigurată de DJ&Mc John. Sâmbătă, pe Pârtia Durău, turiștii sunt așteptați cu un spectacol folcloric al Ansamblului ”Floricică de la Munte” și cu un concert Lora&Band. Duminică, 10 februarie, în afară de concursul de schi pentru adulți și copii, pe Pârtia de la Durău vor cânta Los Anonimos, începând cu ora 16.30, iar la lăsarea întunericului al treilea sezon al Serbărilor Zăpezii de la Durău se va încheia cu o coborâre de torțe și cu un foc de artificii.

Conform așteptărilor, menționăm că numărul turiștilor pe Pârtia Durău, anul acesta, este mult mai mare față de cel din anul 2018, deoarece sistemul vechi de teleschi a fost modernizat și a fost adăugat încă unul, având, în momentul de față, o capacitate de transport de 1.200 de persoane pe oră, fapt ce a dus la evitarea nedoritelor «cozi». De asemenea, turiștii ne-au călcat pragul și datorită multitudinii de activități desfășurate în cadrul acestui sezon: concursuri și activități diverse, atât pentru copii, cât și pentru adulți, artiști consacrați (DJ Optik, Nicole Cherry, Lora), ansambluri și focuri de artificii. Cu toate acestea, sezonul al treilea al Serbărilor Zăpezii se încheie pe 10 februarie și estimăm că numarul de turiști se va dubla. Vă așteptăm la distracție!”, precizează organizatorii. (I.Ș.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Rezultate finale la BAC 2026. 12 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Rezultatele finale pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...

Festivalului Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț – final de poveste

Festivalul Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț s-a încheiat pe...

Suceava. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un motociclist în vârstă de 24 de ani, s-a...

O nouă metodă de înșelăciune – fraude online cu amenzi de circulație închipuite

Imaginația persoanelor rău intenționate nu are limite iar recent...