Lucrătorii din cadrul Registrului Comerțului Neamț au protestat în această după amiază, 23 aprilie în fața instituție, revendicările sindicaliștilor fiind de natură salarială. Acțiunea a avut loc timp de o oră, cu începere de la 13:30, tocmai pentru a nu greva activitatea de lucru cu publicul care se încheie la ora 13:00. Protestul vine după ce în perioada 18 – 22 aprilie salariații instituției menționate au fost în grevă japoneză. Acțiunea sindicală continuă și în perioada 24 – 25 aprilie, urmând ca pe vineri să fie organizat un miting în fața Ministerului Justiției.WhatsApp Image 2024 04 23 at 15.09.56

Nemulțumirile pleacă de la faptul că, susțin sindicaliștii, salariile de la Registrul Comerțului sunt cele mai mici din sistemul bugetar. Protestatarii reclamă faptul că personalul din cadrul ONRC reprezintă singura categorie din familia ocupațională justiție cu nivel de salarizare inferior, care nu se regăsește în grupa funcțiilor și a personalului care beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25% și de sporul pentru păstrarea confidențialității de 5% aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, deși face parte din aceeași familie ocupațională, ca și ceilalți beneficiari (personal de specialitate, inspectori judiciari, personal auxiliar INEC, asistenți judiciari, specialiști MJ, specialiști probațiune).

Gabi SOFRONIA,FOTO: Bogdan CĂLIAN

Articolul precedentFOTO. Ziua Forțelor Terestre la Piatra Neamț
Articolul următorMuntele Cozla, protejat după finalizarea lucrărilor la drumul de acces
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.