Mircea Răzvan Ciacâru, la 67 de ani

ciacaru

Unul din artiştii plastici de bază al Filialei Uniunii Artiştilor Plastici din Neamţ, Mircea Răzvan Ciacâru a împlinit, ieri, 67 de ani. Pictor, muzeograf, restaurator, născut la Cluj Napoca (la 9 iulie 1946), artistul face toate şcolile, de la cursurile primare până la cele superioare (inclusiv Facultatea de arte plastice a universităţii) în oraşul Timişoara. Încă de pe băncile facultăţii a fost remarcat de profesorii săi, pictorul suprarealist Ion Şulea-Gorj, Gabriel Popa şi Victor Gaga (sculptură), artişti care i-au îndrumat paşii spre pictură. După terminarea facultăţii ajunge în judeţul Neamţ, prin repartiţie şi predă desenul la Bălţăteşti şi Negreşti, apoi la Şcoala populară de artă Piatra Neamţ. În 1981, se transferă la Complexul Muzeal Neamţ, pentru a conduce grupul de restauratori ai instituţiei. Debutează cu o expoziţie de artă grafică, în 1974, participând apoi la toate expoziţiile organizate de filiala nemţeană a UAP, precum şi cu expoziţii personale la Piatra Neamţ, Suceava, Bucureşti, Tel Aviv, Almere, Frankfurt pe Main. Tablourile sale se află în expoziţii particulare din Franţa, Italia, Israel, Olanda, Germania, Rusia, SUA. A realizat grafica multor cărţi şi a realizat copertele unor volume. Expoziţiile sale se remarcă prin schimbări imprevizibile de tematică. Şi, pentru a dovedi că artiştii sunt nişte altruişti înnăscuţi, Mircea Răzvan Ciacâru a făcut, de ziua lui, un dar: un impozant portret al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare împodobeşte, de săptămâna trecută, spaţiile expoziţionale ale sediului Bibliotecii Judeţene “G. T. Kirileanu” Neamţ. Portretul a fost achiziţionat de Fundaţia Culturală “G. T. Kirileanu”. La mulţi ani, Mircea Răzvan Ciacâru! (N.S.)

Mircea_Razvan_Ciacaru_04

Autor:

Ultima ora

Costul luptei politice: euro a ajuns aproape de pragul de 5.2 de lei

Când politicienii se ceartă, poporul suferă. Criza politică declanșată...

Finală românească la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge. Patru echipe din România, pe primele locuri

Finala competiției FIRST Tech Challenge World Championship s-a disputat, din nou,...

Razii și controale în Neamț. Peste 580 de amenzi și zeci de permise reținute

Polițiștii din județul Neamț au intervenit în ultimele 72...

De ce nici măcar algoritmii nu pot prezice rezultatele din fotbal

Fotbalul e sportul cu cele mai multe date disponibile...

Suceava. Amenzi de 100 000 de lei după controale la balastiere și exploatări de agregate minerale

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au...

Cumperi de la ANAF și primești acasă: livrare prin curier pentru bunurile adjudecate

Lansat recent, site-ul de licitații al Agenției Naționale de...