O pensiune din Vânători Neamț a găzduit marți, 16 mai, începând cu ora 17, o întâlnire secretă, dar despre care știa aproape toată lumea bună și inițiată.

Deși programată la ora ceaiului, reuniunea a avut alt imbold, tot lichid, fiind organizată cu și pentru Cavalerii Vinului. Desigur, a existat și un scop, la fel de nobil ca licoarea în numele căreia s-au adunat acolo: alegerea șefului Scaunului cavaleresc ”Cavalerii Vinului” pe județul Neamț. Și s-a ales: Mircea Pintilie, fost consilier județean, ba chiar fost președinte de județ vreo două luni și ceva, fost candidat la diverse parlamentare, fost șef pe la ADI Eco Neamț, fost… fost… etc, diferite comitete și comiții.

Între participanți, au fost zăriți, printre o sumedenie de cavaleri din toată țara, chiar și de prin Republica Moldova, și primarul de Târgu Neamț, Daniel Harpa, precum și consilierul local social-democrat Ciprian Bistriceanu.

Scaunul cavaleresc de la Târgu Neamț a apărut prin 2013, vara, înainte de a se coace strugurii, când orașul de sub Cetate a primit vizita cavalerilor vinului arondați consulatului România, legatul Iași. Atunci, au fost acreditați noi membri ai ”Ordo Equestris Vini Europae”, respectiv Daniel Harpa, Mircea Pintilie, omului de afaceri Francesco Capuano, Ion Grămadă, Cristi Dumitriu, Constantin Olteanu și Ștefan Bogdan.

Cu același prilej, Anghel Mihai Petre, șeful legatului Iași, declara că ”Ordinul European este înființat la noi în țară din 2009. Ne ocupăm cu păstrarea tradițiilor culturale în domeniul vinului, prin încurajarea producerii vinului prin metode tradiționale. Județul Iași este constituit pe scaune cavalerești, iar anul acesta vom constitui Scaunele Târgu Neamț și Botoșani, urmând ca, la anul, să mergem la Bacău și Suceava. Practic, încercăm să încurajăm turismul. Avem deja doi membri aici, pe dl. Mihai Cojocariu și dl. Nicolae Amihăesei”. (C.T. STURZU, Dana OSTAHIE)

GALERIE FOTO CU CAVALERI:

Despre precedenta vizită, de inițiere, a Cavalerilor Vinului la Târgu Neamț, puteți reciti aici.

Articolul precedent22 de ani de când Constantin Lăcătușu a cucerit Everestul
Articolul următorCe este “WannaCry” şi cum puteţi evita infectarea computerului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.