Ministrul Educației: Se impune prelungirea suspendării cursurilor

Ministrul Educației: Se impune prelungirea suspendării cursurilorAșa cum era de așteptat, odată cu creșterea numărului de cazuri confirmate cu coronavirus, se trece la o nouă etapă de măsuri. Ministrul Educației, Monica Anisie a declarat aseară că va cere prelungirea suspendării cursurilor în învățământul preuniversitar. Cursurile au fost suspendate pentru perioada 11-22 martie, dar noi măsuri vor fi aplicate odată cu instituirea stării de urgență, anunțată deja de președintele României aseară, după votul dat guvernului Ludovic Orban. Monica Anisie a declarat că va solicita prelungirea suspendării cursurilor, dar că decizia privind perioada se va lua în funcție de situația de la momentul hotărârii, potrivit edupedu.ro. Cât privește instituirea stării de urgență, ministrul Anisie a mai precizat că școlile nu ar fi vizate: „Nu implică cu nimic, eu am evitat pe cât posibil ca toate spațiile pe care le-au luat pentru carantină să fie spațiile școlare, deci asta în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență am solicitat prefecților să evităm pe cât posibil”. Universitățile și-au suspendat cursurile până pe 31 martie. Detaliile exacte vor fi aflate după ce se va decreta starea de urgență.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...