Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a transmis public că procedura de testare rapidă salivară în școli afectează cursurile, așa cum a fost elaborată de Ministerul Sănătății. Ministrul Cîmpeanu a precizat că regulile de testare efectiv nu pot fi aplicate. „Eu sunt convins că există foarte mulți colegi, cei mai mulți colegi sunt de acord să sprijine procesul de testare în interesul elevilor. Sunt și alții care nu vor fi de acord, cu siguranță. Dar ideea principală este să avem o procedură care să contribuie la starea de sănătate în școli, în interesul elevilor și profesorilor și care să nu blocheze, dacă se poate, procesul didactic. Eu sunt dator să le spun celor care au emis această instrucțiune că acest lucru nu poate fi implementat real în școli. Atunci când ai 50 de clase, când ai un singur cadru medical sau niciun cadru medical, procedura este inaplicabilă. Și asta este datoria Ministrului Educației să aducă la cunoștința celor care au emis această instrucțiune”, a declarat Sorin Cîmpeanu aseară.
Parte din profesori sunt revoltați de faptul că trebuie să administreze aceste teste salivare tuturor elevilor din clasă, după o procedură a Ministerului Sănătății care nu ține de cont de condițiile existente în școli. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a publicat, tot aseară, o petiție la îndemâna profesorilor care vor să o semneze și să o transmită Ministerului Sănătății. Sindicaliștii cer să se renunțe la testarea în clase și aceasta să fie făcută acasă, de părinți. „Este o formă de protest, prin care vrem să atragem atenția autorităților, până la acțiuni de stradă. Dacă se va ajunge până acolo, asta vom decide deseară în Consiliul Național al Liderilor FSLΔ, a declarat Gabriel Ploscă, vicelider al FSLÎ și liderul Sindicatului Liber din Învățământ Neamț.
C.I.