La o săptămână de la declanșarea grevei generale, ministrul Educației a declarat public astăzi, 29 mai, la ieșirea de la discuțiile cu sindicatele de la Ministerul Muncii, că nu exclude decalarea examenelor naționale. Deși a precizat că acum încă se poate respecta calendarul pentru bacalaureat, primul examen national urmat de evaluarea națională pentru admiterea la liceu, Ministrul Deca a afirmat că dacă greva continua, se pot amâna examenele. „Termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a și clasa a XIII-a în cazul învățământului seral este de 2 iunie. În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest lucru. Nici un elev care se află în clasa a VIII-a sau a XII-a nu va rămâne fără situația încheiată, fără posibilitatea să susțină examenul. (…) „Dacă conflictul se va prelungi, vom avea posibilitatea de prelungire a cursurilor și reprogramare a calendarului de examene. Toți elevii se vor înscrie și data va fi stabilită astfel încât să poată susține acest examen”, a declarat Ligia Deca.
Pe de altă parte, ministrul Educației a reamintit că termenul pentru înscrierea la bacalaureat este 29 mai – 7 iunie, fără să se refere și la mini-vacanța din perioada 1-5 iunie, cu liberele de Ziua Copilului și Ziua Educației, plus puntea data de Guvern, pentru ziua de vineri, 2 iunie. „În acest moment, nu suntem în situația în care să temporizăm în vreun fel calendarul de examene. (…) În acest moment, calendarul rămâne în picioare. A început înscrierea la Bacalaureat, continuă până pe 7 iunie, deci e timp suficient și în unitățile de învățământ care au resursa umană necesară pentru a desfășura această activitate de înscriere la examenul de bacalaureat acest proces se desfășoară”.
Profesorii au anunțat pentru 30 mai un mare miting, al doilea de la declanșarea în 22 mai a grevei generale. În jur de 20.000 de profesori și personal nedidactic și-au anunțat participarea la protestul de mâine, din București, care se va încheia la Palatul Cotroceni. Ministrul Ligia Deca a mai spus, referitor la mitingul de mâine, că „mesajul meu pentru cadrele didactice este că îi respectăm, suntem alături de ei, ne dorim ca ei să aibă sprijinul financiar pentru a-și desfășura meseria așa cum vocația le-o cere și așa cum avem cu toții nevoie și că vom face toate eforturile, noi, cei de la Ministerul Educației, să le fim alături. De asemenea, aș vrea să le transmit că, așa cum știu, și noi facem eforturi pentru a ne reîntoarce în clase și a relua procesul educațional cât mai repede și suntem convinși că și ei își doresc același lucru”.
C.I.