Mitingul anunțat de fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a adunat câteva mii de persoane care protestează astăzi, 10 ianuarie, în fața Parlamentului României, acolo unde are sediul și Curtea Constituțională a României. Protestatarii și-au exprimat nemulțumirea pentru anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie anul trecut, decizia fiind luată de CCR. Manifestanții cer în principiu reluarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Cei prezenți la miting au avut cu ei steaguri și icoane dar și pancarte cu mesajele „Turul 2, înapoi” sau „Călin Georgescu, omul lui Dumnezeu” ori „Dumnezeu este cu noi, fiți și voi cu noi”.
Conform presei centrale la manifestație au fost persoane de toate vârstele, de la copii care au venit însoțiți de părinți, la cei în floarea vârstei sau persoane mai în etate. Protestatarii au venit din mai multe județele ale țării, Brașov, Mureș, Argeș, Vâlcea, Maramureș, dar și din zona Moldovei – județul Iași. Unii s-au mobilizat și au ajuns în Capitală cu autocare, iar alții au mizat pe mașina personală.
Astăzi, avocații lui Călin Georgescu au depus o cerere la Curtea Constituțională prin care cer să se dispună reluarea de îndată a turului II al alegerilor prezidențiale din decembrie anul trecut, alegeri care au fost „întrerupte abuziv, nelegal și anticonstituțional”. „În data de 10 ianuarie 2025 la Curtea Constituțională a fost înregistrată cererea depusă de avocații domnului Călin Georgescu. În data de 10 ianuarie 2025 alte cereri/solicitări/petiții/documente pot fi depuse la Curtea Constituțională prin poștă sau prin poșta electronică/e-mail”, anunță Curtea Constituțională potrivit hotnews.ro.
De menționat este faptul că organizatorul mitingului, Călin Georgescu, nu a fost prezent la manifestare, acesta fiind plecat din țară. „Eu acolo, voi aici”, a fost mesajul transmis de Georgescu care susține că este plecat deoarece depune contestații, personal, la cele mai înalte instituții europene împotriva deciziei CCR. „Dragii mei, am înțeles că mâine vă alăturați, cu credință, la #MareaUnireJuridică a Românilor. Votul este dreptul nostru care a fost încălcat!
Nu despre mine, Călin Georgescu, este vorba aici, este vorba despre o încălcare a dreptului nostru constituțional de a vota și de a ne fi recunoscut votul. Votul necondiționat de nimeni și de nimic în afară de conștiința noastră!
Mâine, o Mare Unire Juridică a avocaților va deveni și o Mare Horă Românească, pentru că din măreața horă a conștiinței noastre nu cade nimeni, ne ținem strâns legați cu toții prin același ideal – libertatea!
Astăzi, eu voi duce hora noastră în inima Europei, la cele mai înalte curți. Fiecare dintre noi își face partea sa din această misiune istorică prin care ne apărăm democrația”, a transmis Călin Georgescu pe Facebook cu o zi înainte de miting.
(G. S.)
Foto: ilustrativă