Sute de pelerini din județele Moldovei au ajuns la Iași, pentru a se închina la racla cu moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, cu doar câteva zile înainte de prăznuirea hramului acesteia.
Din cauza numărului mari de credincioși veniți să se închine la racla cu cu moaștele Sfintei Parascheva, Catedrala Mitropoliei și Bocovinei a devenit neîncăpătoare, pelerinii sosiți la Iași din toată țara formând un rând de câteva sute de metri.
Fie că sunt copii, tineri sau bătrâni, cu toții spun că vin la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru că dorințele sunt mai repede îndeplinite în preajma datei de 14 octombrie, zi în care BOR prăznuiește hramul Sfintei Parascheva.
În preajma zilei de 14 octombrie, când se prăznuiește hramul Sfintei Parascheva, municipiul Iași devine cel mai mare centru de pelerinaj din țară.
Manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei vor începe din această seară, când la Aeroportul Internațional Iași va fi întâmpinată delegația de la Muntele Athos care va aduce moaștele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.
Evenimentul va avea loc, la ora 22,00, la Aeroportul Internațional Iași, slujba de primire a raclei urmând să se desfășoare la ora 23,00, la Catedrala Mitropolitană. În prealabil, de la ora 20,00, Mitropolia Moldovei și Bucovinei va organiza pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane o primă procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă sunt așteptate să sosească la Iași 150 de autocare cu pelerini din Voluntari, precum și alte 50 de autocare cu pelerini din Sectorul 3 al Capitalei.
Pentru pelerinii care doresc să ajungă la Iași în aceste zile cei de la CFR au suplimentat garniturile de transport. Astfel, în perioada 10-14 octombrie trenul IR 1653 București Nord (plecare 21:30) — Pașcani (plecare 03:32) — Suceava (sosire 04:22) va avea suplimentar în compunere o ramură cu destinația Iași: IR 12604 Pașcani (plecare 03:55) — Iași (sosire 05:01). De asemenea, trenul IR 1654 Suceava (plecare 23:57) — Pașcani (plecare 01:12) — București Nord (sosire 07:23) va avea suplimentar în compunere o ramură de la Iași: IR 12603 Iași (plecare 23:35) — Pașcani (sosire 00:42).
De asemenea, în perioada 12—15 octombrie vor circula trenul IR 1832 Cluj Napoca (plecare 09:10) — Iași (sosire 18:19); trenul IR 1831 Iași (plecare 11:01) — Cluj Napoca (sosire 20:28).
De asemenea, trenurile cu destinația Iași dinspre București Nord, Timișoara Nord, Arad, Cluj Napoca, Suceava, Constanța, Galați, Buzău, Bacău, Vaslui, Pașcani, Tecuci și retur vor fi suplimentate cu vagoane. (ZCH NEWS)