0:00

Mihai Oprea: “Peste tot au împânzit ţara noastră săracă”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Căzut pe frontul din Cehoslovacia acum 69 de ani

Astăzi se împlinesc 69 de ani de la moartea sublocotenentului Mihai Oprea din Bălţăteşti, cel căzut pe front la datorie, undeva în Cehoslovacia, în seara zilei de 18 februarie 1945. Cu siguranţă că el ar fi rămas unul din miile de ostaşi anonimi căzuţi la datorie în războaiele prin care a trecut România, dacă n-ar fi lăsat în urma sa un sensibil jurnal de front, pe care l-a ţinut până în ultima clipă de viaţă, când o mitralieră inamică  i-a întrerupt scrisul.

Jurnalul său, devenit carte graţie Editurii “Cetatea Doamnei” şi muzeografului Adolf Minuţ, care s-a îngrijit de transpunerea acestui document istoric în volum, este important nu doar pentru faptul că redă scene din acea perioadă de război, ci, mai ales, pentru că autorul lui, cu un surprinzător talent de povestitor, surprinde atmosfera de pe front din cel de-al doilea Război Mondial.

Născut la 6 octombrie 1919, Mihai Oprea a fost al şaptelea din cei 8 copii ai familiei Costache şi Smaranda Oprea din Bălţăteşti. A terminat liceul la Roman, în 1941, iar doi ani mai târziu a absolvit Şcoala de ofiţeri de artilerie, fiind repartizat la Grupul special motomecanizat din Câmpina. În acelaşi an dă examen şi este admis la Facultatea de drept din Bucureşti, dar nu o frecventează pentru că, în lunile septembrie şi octombrie 1944 participă la operaţiunile militare din Transilvania, iar din primăvara anului viitor – la luptele din Ungaria şi Ceahoslovacia.

La 18 februarie 1945 moare în Cehoslovacia, la Cota 695, fiind înmormântat, împreună cu alţi 500 de ostaşi români, de guvernul cehoslovac, în Cimitirul eroilor români din oraşul Zvolen. Familia îi aduce osemintele în ţară în 1978 şi este reînhumat, în prezenţa unui grup de veterani şi ofiţeri activi din Garnizoana Piatra Neamţ, în cimitirul din comună. Iată ce nota el în zilele de 30 august şi 1 septembrie 1944, cu aproape trei luni înainte de moarte:

“Acum văd românii deosebirea între germani şi această hoardă”

Azi am fost foarte dezgustat. Nu am primit nici o mulţumire. Camarazii mei parte au căzut, parte sunt prizonieri. Mă simt mic şi umilit că nu am luat şi eu parte la nici un eveniment faţă de cei care au trecut prin atâtea. Soarta îmi rezervă poate ceva mai greu şi mai urât. Au sosit primii ruşi şi pe aceste meleaguri. Suntem într-o stare de spirit de nedescris. Toată alianţa lor nu face decât să se dovedească acum, la faţa locului, că sunt sălbateci şi fără Dumnezeu. S-au apucat de jafuri, au dezarmat ofiţeri şi trupă, contrar convenţiei. Au ridicat cai de la cetăţeni fără nici o discuţie. Sunt indignat peste măsură de situaţia noastră. Am stat azi mai mult la L… Îmi place din ce în ce mai mult, mai ales că este nevinovată şi foarte cuminte. Mi-ar fi greu să mă despart acum de dânsa. Este atât de gingaşă şi nici nu îndrăzneşte să se uite în ochii oamenilor. Este fata pe care o căutam eu, căci sunt săturat de fel de fel de femei care umplu lumea. Am văzut figura de nenorociţi a ruşilor. Toţi beţi, au furat băutură şi au băut, ofiţeri la un loc cu soldaţii. Peste tot au împânzit ţara noastră săracă. Nu ştiu ce va ieşi de aici. Cred că vom rămâne ruinaţi şi vom rămâne sub stăpânire. Toţi fraţii şi mama sunt împrăştiaţi în cele 4 colţuri. Sunt singur şi nu am un suflet care să mă înţeleagă şi să mă menajeze. Nu am fost în stare să îmi găsesc până acum. Voi pieri fără să fi avut şi eu o mulţumire. Timpurile aste vor râmâne în istorie scrise cu foc şi sânge. Ai noştri luptă acum în Ardeal alături de ruşii care ne pradă. Acum văd românii deosebirea între germani şi această hoardă. (…) O zi plină de groază şi dezgust. Ruşii, “această nobilă” Armata Roşie, au împânzit toate satele şi au început să-şi dea arama pe faţă. Necinstesc femei, scot oamenii afară din case, afară în amiaza mare. Sunt o bandă de derbedei care au îngrozit lumea ca pe timpul barbarilor. Istoria se repetă. Toate câte se povesteau deci sunt adevărate şi totuşi ei sunt consideraţi aliaţi. Dezarmează ofiţeri şi ostaşi români. Sunt speriate femeile şi copiii. Când apar prin sat nu se mai vede nici un om pe stradă. Şi asta pentru că suntem aliaţi. Eu sunt indignat peste măsură de această situaţie. Nu ştiu ce vom face şi cum vom ieşi din acest impas. Fetiţa L. îmi place din ce în ce mai mult. Este drăguţă şi cuminte. Îmi pare rău că va trebui să plec. Dacă o cunoaşteam mai înainte… Este fata pe care am căutat-o… O văd cam puţin. Zi memorabilă de tristă amintire. Doi ostaşi de-ai noştri au fost omorâţi, împuşcaţi în casă, luaţi din pat, din somn, fără nici un motiv, de ostaşii celebri ai Armatei Roşii. Dacă asta li e vitejia, apoi rău se laudă cu ea. Acum vedem deosebirea între ei şi ceilalţi ostaşi, bravi şi disciplinaţi ai armatei germane, şi chiar (ai) armatei noastre”.

Nicolae SAVA

Articolul precedentProbleme pentru Golubovic
Articolul următorGrupul folcloric “Şezătoarea”, la Iaşi