Mihaela Marian, în drum spre postul de viceprimar

mihaela marian 01

Chiar dacă nu am fost invitați oficial de către Mihaela Marian, președintele Organizației de Femei PSD Târgu Neamț, am participat totuşi la Conferința Organizației, de sâmbătă, 7 septembrie. Mulțumim, pe această cale, unui membru PSD Târgu Neamț, care ne-a anunțat de acest eveniment, și care, din  motive lesne de înțeles, nu a dorit să-i divulgăm numele. Evident, în sală, doar camere de luat vederi prietene. La prezidiu, deputatul Ionel Arsene, vicepreședintele CJ, Emilia Arcan, primarul Daniel Harpa, Vasile Nica, președinte PSD Târgu Neamț și Mihaela Marian, președintele OFSD Târgu Neamț. Au urmat discursurile. Care, în principiu, s-au adresat Organizația OFSD Târgu Neamț, care are, declarativ,  626 de membre.

Emilia Arcan senator!

„Vă rog să aveți încredere în noi domnule deputat și, așa cum v-ați aplecat asupra problemelor noastre, să faceți în așa fel încât în Parlament să fie și femei promovate din rândul Organizației de Femei Neamț. Să existe femei de la PSD Târgu Neamț în administrația locală, în cea a județului și, de ce nu, și la alegerile europarlamentare”, a spus Emilia Arcan, șefa Organizației de Femei PSD Neamț și vicepreședintele CJ Neamţ. La un moment dat, o membră din sală a propus ca Emilia Arcan să candideze la alegerile parlamentare din 2016 la funcția de senator: „Ne-am dori să avem în Parlamentul României, ca senator, pe doamna președinte Emilia Arcan. Noi o susținem”. Ropote de aplauze. Vicele CJ zâmbește și mulțumește pentru încredere. Nimic nu pare aranjat, totul este spontan și posibila senatoare pare a susține și ea propunerea colegei din sală. Cu tonusul mărit, Emilia Arcan nu a ezitat în discursurile sale să-și umilească partenerii de Uniune, în speță cei de la PNL. Pe urmă chiar și deputatul Ionel Arsene a vorbit.

Primarul Harpa pe fază: ”Noi investim în școli, în spital, în drumuri, în spații verzi, în curățenie”

Prezent la alegerile Organizației de Femei PSD Târgu Neamț, primarul Daniel Harpa a lăudat femeile social-democrate, asigurând că le va susține ori de câte ori este nevoie. „Vreau să vă mulțumesc pentru invitație și să vă mulțumesc totodată pentru munca depusă în toate campaniile electorale. Îmi doresc ca la această organizație să se vină cu sufletul. Nu aș vrea să vă fac un raport al rezultatelor noastre de până acum de la primărie, dar nu știu câte orașe din țară se pot lăuda cu atâtea realizări într-un an și trei luni. Trebuie să punem suflet pentru acest oraș, și așa cum am spus și în campania pentru locale, Târgu Neamț arăta ca un oraș minier, dar încet , încet îi vom da o altă față. Noi nu investim în mese sau pomene, așa cum se practica înainte. Noi investim în școli, în spital, în drumuri, în spații verzi, în curățenie. Lumea trebuie să știe că tot ceea ce se face în Târgu Neamț se face datorită PSD-ului, datorită oamenilor pe care-i avem în diferite posturi publice. Că am mai auzit că investițiile din Târgu Neamț se datorează PNL-ului sau nu știu cărui partid. Îmi doresc ca, în afară de diploma pe care mi-ați înmânat-o pentru meritele în administrație, să fi venit la pachet cu niște bani pentru primărie, doamna vicepreședinte Emilia Arcan”, a glumit edilul, spre deliciul audienței.

Rezultate previzibile : Marian Mihaela, președinte al organizației; Emilia Marian, prim-vicepreședinte; Tolocan Agneta, vicepreședinte, urmate de Axintoaie Ana, Vlad Camelia, Tărâță Mona, Butnaru Larisa, Asaftei Niculina, Ramona Preda, Emilia Cojocaru, Mihaela Toma, Laiu Elena, Mariana Cozma, Luminița Agapie, Mariana Mihalache, Cozma Gabriela și Dana Iovoaia.

Ciprian Traian STURZU

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...