Hram cu plăcinte şi vin la Târgu Neamț

tg hram 2013

Duminică, 8 septembrie, la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”, s-a sărbătorit Hramul Orașului Târgu Neamț. La propunerea primarului Harpa, această zi a fost aleasă să se desfășoare separat de Zilele Oraşului, dorindu-se să aibă doar conotații strict religioase. Aproximativ 300 de credincioși, aleși locali, în frunte cu primarul Daniel Harpa, viceprimarul Traian Humulescu, city-managerul Vasile Apopei, au ascultat slujba religioasă oficiată de un sobor de preoți, condusă de protopopul Ioan Dogaru. După sluja religioasă, protopopul Ioan Dogaru a ținut să mulțumească edilului și administrației locale pentru implicarea în viața religioasă a urbei. Și primarul Harpa a dorit să transmită un gând de mulțumire: „Preacucernici părinți, stimați locuitori ai orașului Târgu Neamț, vreau să vă mulțumesc pentru prezența dv. la această sărbătoare, mai ales că este pentru prima dată când am reușit ca ziua de 8 septembrie să o sărbătorim așa cum se cuvine, fără spectacole și alte activități care nu au legătură cu o sărbătoare religioasă. Vă invităm la cele două corturi amenajate să serviți o gustare, o plăcintă și un pahar de vin”. Chiar dacă mâncarea era suficientă pentru toți, câțiva cetățeni de etnie rromă și nu numai, au început să se îmbulzească și chiar să zdruncine serios corturile. Doar intervenția polițiștilor locali și a city-managerului Vasile Apopei au mai potolit vechile obiceiuri atunci când vine vorba de mâncare gratuită. (C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...