0:00

Clubul Rotaract Piatra Neamţ organizează, miercuri, 15 ianuarie, ora 10,  la Central Plaza Hotel un  seminar privind creșterea afacerii, trainer, business coach, dezvoltare, IMM-uri. Este un seminar de management gratuit, susținut de Lorand Soares Szasz, care te învață cum să îți crești vânzările.

 „Am susținut acest seminar la peste 30.000 de oameni de afaceri din România și străinătate și feed-back-ul este extraordinar. În acest seminar o să abordez aspecte din vânzări, marketing, serviciu pentru clienți, fidelizare, management și finanțe. Prezint studii de caz și exemple practice ca oamenii să plece cu cel puțin 4-5 foi A4 de idei practice pentru afacerea lor”, spune Lorand Soares Szasz, declarat în 2012, ca fiind ”cel mai bun speaker din România”.

„De ce gratuit?” „Nu vorbim de un seminar făcut pe Fonduri structurale sau Europene la care să vânăm câteva semnături din partea participanților. Susțin acest seminar în mod gratut pentru că nu vreau să fie oameni de afaceri care să nu poată participa din motive financiare. În același timp sunt conștient că dezvoltarea firmei mele și a mea depinde în mare măsură de dezvoltarea pieței, de aceea sunt dispus să o fac în mod gratuit pentru că în timp, mă va avantaja tot pe mine”, a mai declarat antreprenorul.

Lorand Soares-Szasz este cunoscut in domeniul businessului, un tânăr care a început cu nimic şi în mai puţin de 4 ani a ajuns sa fie, probabil, cel mai căutat speaker şi trainer din România. La primul său eveniment au participat doar 18 persoane, dintre care majoritatea erau prieteni sau rude. Azi, este trainerul care reuneşte în seminarii şi workshop-uri o mulțime de antreprenori din toată țara. (N.S.)

Articolul precedentNiculcea a revenit la Unic
Articolul următorLunar, Prefectura verifică mii de documente