Micrometeorit căzut în Botoşani

După ce în Botoșani s-a instalat o tabără militară, probabil în așteptarea refugiaților unui eventual conflict în Ucraina, tot în această zonă a mai căzut și un micrometeorit de aproximativ 50 de grame în noaptea de 17 spre 18 februarie, în jurul orei 01.00. Acesta a fost identificat, de echipamentele Stațiunii de Cercetări Fizico-Geografice şi pentru Monitorizarea Calității Mediului Mădârjac, din judeţul Iaşi, fiind prima descoperire de acest gen de la instalarea dispozitivului.

Micrometeorit căzut în Botoşani„Este un eveniment. Nu ştim exact în acest moment unde anume a căzut micrometeoritul, specialiştii Institutul Astronomic Român efectuează în acest moment calcule complexe pentru a stabili cu o precizie mai mare unde anume se află. Nu mi s-a comunicat până în acest moment, dar, probabil va exista o etapă în care va fi căutat şi va fi preluat pentru a fi studiat“, a precizat conf.univ. dr. Ionuţ Minea, directorul staţiunii pentru site-ul nostru.

În ciuda dimensiunilor sale reduse, micrometeoritul ar fi putut fi observat şi cu ochiul liber la apropierea de pământ.

În cadrul stațiunii funcționează un echipament modern de monitorizare a cerului (meteoriților) cu înregistrare și transmitere automată a evenimentelor cosmice înregistrate în partea centrală a Podișului Moldovei.

Staţiunea de Cercetări Fizico-Geografice și de Monitorizare a Calității Mediului – Mădârjac (SCM) a fost realizată în perioada 2007 – 2010 de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) ca o nouă bază de pregătire universitară avansată (masterat şi doctorat) şi de cercetare știinţifică în domeniul Ştiinţelor Vieţii şi ale Pământului.

Angela Croitoru

Sursă foto: tehnostiri.ro

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...