Meteorologii prognozează precipitaţii mixte pentru finalul lunii octombrie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) prognozează „precipitaţii mixte” pentru finalul lunii octombrie, mai ales în zona de munte. Informarea meteorologică este valabilă în intervalul 30 octombrie, ora 2:00-31 octombrie, ora 20:00.

Meteorologii prognozează precipitaţii mixte pentru finalul lunii octombrie„Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze de 60-80 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși temporar 90 km/h. La munte, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări și în celelalte regiuni, dar mai ales în sudul și vestul Olteniei, unde se vor atinge viteze de 50-60 km/h. Temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (31 octombrie), în Subcarpații Moldovei vor fi posibile precipitații mixte. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...