Meteorologii anunță precipitații abundente, viscol și polei în toată Moldova

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizarea cod galben de vreme rea și anunță cantități însemnate de precipitații, ninsori dar și vînt puternic. Valabilitatea a rămas aceeași, din 18 noiembrie, de la ora 10:00 până la data de 19 noiembrie, la aceiași oră. Sunt vizate toate județele regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui.

„În jumătatea estică a teritoriului și la munte vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25…35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, în sud-estul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Moldovei, unde se va depune strat de zăpadă și mixte în rest. Vor fi condiții de polei. Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului, cu viteze de 55…65 km/h. La munte, temporar va fi viscol,iar rafalele vor depăși 60…80 km/h”, conform ANM.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora