ninsoareAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zona de munte valabilă din noaptea de sâmbătă spre duminică de la ora 02:00 până duminică la ora 16:00. Începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică şi în cursul zilei de duminică, 1 februarie, se vor semnala precipitaţii, mai ales ploi, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi, local 10-15 l/mp, iar în Dobrogea şi sud-estul Munteniei, izolat 25-30 l/mp. La munte va mai ninge, cu precădere în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sudice, dar şi pe crestele montane, cu viteze de peste 45-50 km/h. Ninsori, în general slabe cantitativ, vor fi şi în regiunile intracarpatice, duminică după-amiaza şi în noaptea de duminică spre luni.

Articolul precedentSUCEAVA: Minerii de la Crucea au întrerupt greva
Articolul următorNEAMŢ: Noul PNL are pondere… PDL
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.