ACTUALIZARE: Administrația Națională de Meteorologie a prelungit, până marți (26 mai) seară, la ora 20:00, informarea emisă duminică și care vizează instabilitate atmosferică accentuată în toată țara.
Potrivit ANM, în după-amiaza zilei de luni, 25 mai, și în noaptea de luni spre marți în Maramureș, Crișana, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei și local în nordul Moldovei, în Oltenia și în zonele de munte vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 15 – 20 l/mp și pe spații mici 30 – 40 l/mp.
În cursul zilei de marți, 26 mai, va mai ploua cu precădere în nordul și centrul teritoriului, precum și în zonele de deal și munte, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25 l/mp.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, 24 mai, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru întreaga țară începând din 24 mai, ora 21:00, până marți, 26 mai, ora 9:00, informează Agerpres.
Potrivit ANM, în noaptea de duminică spre luni, în Banat, Oltenia, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și în zonele montane aferente vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 15 – 20 l/mp și izolat 30 – 40 l/mp.
Începând de luni după-amiază (25 mai) până marți dimineață (26 mai), astfel de fenomene vor fi prezente în sudul, centrul, nord-vestul și nordul țării. (ZCH NEWS)