Luni, 11 februarie 2019, a încetat din viaţă, fostul nostru camarad, Plutonierul adjutant șef (rtg.) Ilie ARCHIP.
Plutonierul adjutant șef (rtg.) Ilie ARCHIP s-a născut în judeţul Neamț, comuna Podoleni, la data de 11 februarie 1940. Era căsătorit şi avea doi băieți, care au îmbrățișat aceeași meserie ca și tatăl lor, aceea de pompier.
În perioada 1.08.1963-20.08.1969, și-a desfășurat activitatea la Grupul de pompieri al județului Vaslui. În perioada 20.08.1969-31.10.1995, și-a desfășurat activitatea la Grupul de pompieri al județului Neamț.
Un om cu un caracter deosebit, un specialist în domeniul în care a activat, a fost apropiat faţă de colegii de serviciu şi şefi, la muncă, dar şi în viaţa de zi cu zi.
Înmormântarea va avea loc joi, 14 februarie 2019, ora 11, la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Podoleni.
Întregul personal al ISU Neamț, cu profund respect, aduce un ultim omagiu celui care a fost Plutonierul adjutant șef (rtg.) Ilie ARCHIP şi adresează familiei îndurerate SINCERE CONDOLEANŢE!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE