ceahlauMasivul Ceahlău se pregătește pentru un val turistic mare, datorat pelerinajului prilejuit de Schimbarea la Față, sărbătorită marți, 6 august.

Foarte mulți turiști vin pentru a vedea de acum celebra „piramidă holografică”, cu toate că „legenda” că aceasta ar fi vizibilă numai în timpul acestei sărbători a fost combătută de mult timp. Și în comunicatul de astăzi, Salvamont adresează un mesaj pentru acești pelerini. „Acelora care încă mai cred că piramida holografică se poate vedea numai în această zi, le garantăm ca soarele va răsări și ulterior acestei date iar fenomenul va putea fi urmărit în toată splendoarea lui și după data de 8 august când condițiile meteo se vor ameliora”.

Sfaturile Salvamont pentru cei hotărâți să ajungă pe Toaca de Schimbarea la Față le puteți citi mai jos.

Deoarece mâine pe Masivul Ceahlău afluxul turistic în zona superioară este mare datorită pelerinajului cu ocazia sărbătorii religioase. Schimbarea la Față, în vederea evitării accidentelor și a situațiilor periculoase care vă pot pune viața în pericol, vă aducem la cunoștință că este esențial să vă echipați ca pentru o veritabilă zi de toamnă târzie cu temperaturi care pot coborî până la 5 grade Celsius. Mai multe fronturi atmosferice încărcate cu precipitații abundente vor traversa masivul începând cu ora 02:00 și până în jurul orei 16:00. Vizibilitatea mică, umezeala și temperatura scăzută pot genera accidente soldate cu traumatisme dar și stări de hipotermie persoanelor epuizate și neechipate corespunzător. (…)

Serviciul Salvamont va opera cu tot efectivul disponibil pentru a asigura menținerea climatului de siguranță montană la cote maxime”.

Denisa POPA

Articolul precedentPatru tineri care mergeau pe un moped au încercat să fugă de forțele de ordine
Articolul următorFOTO. Un autoturism a izbucnit în flăcări în mers. Șoferul a suferit arsuri grave
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.