Joi, 5 octombrie, la sediul Primăriei Piatra-Neamț, a avut loc o întâlnire cu președinții asociațiilor de proprietari și directorul societății Brantner, în vederea medierii problemei facturilor restante pentru serviciul de salubritate, se precizează într-un comunicat de presă al municipalităţii pietrene.
„Primarul Dragoș Chitic a solicitat operatorului ca, în cazul asociațiilor în care există situații speciale, cum ar fi locatari insolvabili, Brantner să aibă o înțelegere sporită și să nu mai sisteze ridicarea deșeurilor. În cazul celorlalte asociații datornice, soluția agreată de ambele părți este de a achita lunar factura curentă și să se respecte graficul de eșalonare a vechilor datorii, stabilit de comun acord cu operatorul”, potrivit sursei citate.
„Întâlnirea de astăzi a fost una benefică pentru ambele părți, este important ca, în astfel de situații, să existe o comunicare cât mai eficientă. Precizez că municipiul Piatra-Neamț are unul dintre cele mai mici tarife pentru ridicarea deșeurilor și-mi doresc în continuare ca acest preț să rămână unul mic în comparație cu alte orașe. Asta însemnând că astfel de situații trebuiesc evitate. Am solicitat societății Brantner să diminueze penalitățile asociațiilor de proprietari cu restanțe, dacă acestea și-au eșalonat datoriile”, a declarat primarul Dragoș Chitic. (ZCH NEWS; FOTO: Primăria Piatra Neamţ)