Medicii ortopezi arestați pentru șpagă au mai primit un mandat de 30 de zile, dr. Borș – arestat la domiciliu

Tribunalul Neamț a decis astăzi, 1 aprilie, fără păcăleală, să prelungească arestarea preventivă a celor 4 medici ortopezi, cu încă 30 de zile. Dacă măsura va fi menținută și de Curtea de Apel Bacău, doctorii Florică Guțu, Constantin Nanu și Grigore Berea vor sta după gratii până pe 5 mai, deci inclusiv de Paște.

Excepție face dr. Gheorghe Borș, care a primit arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

Reamintim că toți 4 au fost încarcerați în Arestul Poliției Neamț din seara de 6 martie, procurorii considerând că lăsarea lor în libertate ar putea influența desfășurarea anchetei.

Tot astăzi, același complet de la Tribunalul Neamț a judecat contestațiile prin care cei 4 doctori au cerut ridicarea sechestrelor puse pe sumele de bani aflate în conturile lor bancare. Instanța a fost de accord cu această măsură, dar procurorii au dreptul să o conteste.

Deși cei 4 doctori se află de aproape o lună după gratii, doar unul dintre ei, și anume Grigore Berea, a cerut judecătorilor să-i înlocuiască măsura preventivă cu arestul la domiciliu. Solicitarea lui a fost, însă, respinsă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cinci blocuri afectate de scăpări de gaze în Alexandru cel Bun. Alimentarea a fost sistată

Actualizare: Primarul comunei Alexandru cel Bun, Cosmin Balan, a precizat...

FOTO. Trafic blocat pe ambele sensuri la Girov -Căciulești. Trei răniți în spital după un grav accident de circulație!

Actualizare: Șoferul tractorului – în comă profundă! Potrivit informațiilor furnizate...

Exercițiu de mobilizare în Neamț, Suceava și Botoșani. Rezerviștii vor fi chemați la unitățile militare

Un exercițiu pentru verificarea pregătirii populației, economiei și teritoriului...