Un grup format pe Facebook a reușit să adune în doar 4 zile peste 14 mii de membri ce militează pentru același lucru: salarii decente pentru medici și eliminarea statutului de funcționari publici al acestora. În grupul „Medici gata de grevă generală. Solicităm salarii decente!” cadrele medicale și susținătorii acestora solicită, printre multe altele, ca salariul de bază să fie 1000 de euro, gărzile să fie plătite și spitalele să aibă medicamente.
Coriu Letitia-Veronica, medic, unul din fondatorii grupului, explică apariția acestui grup: „Am început ca o reacție la nesimțirea celor care ne guvernează și care nu consideră că ne merităm locul în această societate. Suntem până acum singura reacție a medicilor la umilirea celor care ne-au încadrat cu statut de funcționar public. Nicăieri în lume doctorul nu are statut de funcționar public. Nimeni din liderii noștri de opinie, marile nume din medicină, nu a suflat un cuvânt să ne ajute. Pesemne că le lipsește curajul sau deja lehamitea a pus stăpânire pe toți. Noi suntem încă tineri, avem o viață de dus încă în România, avem copii studenți la medicină, avem părinți pensionari sau rude bolnave care nu pot ajunge după o viață de muncă să se trateze în Viena, Turcia sau în spitale private. Nu avem de ales decât să facem grevă generală. Pentru asta luptăm”.
Cei aproape 14 mii de membri (la ora redactării acestui material), solicită nedepășirea orelor suplimentare de 360 de ore pe an, adică 20 de ore pe lună; respectarea drepturilor salariatului ca între două zile de lucru să fie o pauză de 12 ore libere și două zile libere consecutive, în fiecare săptămână; salariul de bază să ajungă la o mie de euro; să existe medicamente în spitale, aparatură modernă, dar și deblocarea posturilor.
Oana Iosub Toma