Medic judecat pentru 1.200 de lei mită

iasi-spital-neurochirigie-obluParchetul Judeţean Iași a dispus trimiterea în judecată, în libertate, a unui medic de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, pe care-l acuză de „săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență”.

„La data de 20.07.2016, lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA)-Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Iași, împreună cu lucrători ai IPJ Iași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, l-au prins, în flagrant, pe D.V., medic chirurg în cadrul Spitalului Clinic de Urgență «Prof. Dr. Nicolae Oblu» Iași, în timp ce primea de la o denunțătoare suma de 1.200 lei, în scopul efectuării unei intervenții chirurgicale”, se precizează în comunicatul de presă al Parchetului Iaşi.

Din conținutul denunțului înregistrat la Parchetul Judeţean Iași rezultă faptul că, „în data de 18.07.2016, D.V. i-a pretins denunțătoarei suma de 1.200 lei, din care 1.000 lei pentru sine, iar 200 lei pentru medicul anestezist, pentru a-l opera de hernie lombară pe tatăl său”, mai precizează procurorii. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Va petrece Alexandru Cuc Crăciunul în spatele gratiilor?

Actualizare: Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București a...

Ce beneficii are ginsengul pentru sănătate?

Fotografie de 本草圈 pe Unsplash Ginsengul este una dintre cele...

Vin vremuri grele pentru persoanele cu dizabilități!

Anul 2026 vine cu măsuri fiscale care vor lovi...

Va petrece Alexandru Cuc Crăciunul în spatele gratiilor?

Actualizare: Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București a...

Ce beneficii are ginsengul pentru sănătate?

Fotografie de 本草圈 pe Unsplash Ginsengul este una dintre cele...

Vin vremuri grele pentru persoanele cu dizabilități!

Anul 2026 vine cu măsuri fiscale care vor lovi...

Incendiu puternic la o casă din comuna Piatra Șoimului

Un incendiu a izbucnit marți, 16 decembrie 2025, în...

Video – foto. 4 ore de luptă cu flăcările la un incendiu din Voitinel

Importante forțe de intervenție au fost alocate în noaptea...