Stratul de zăpadă compact și înghețat, temperaturile scăzute și viscolul care reduce considerabil vizibilitatea, în special la altitudini de peste 1.600 de metri, au fost motivele care au stat la baza deciziei de astăzi, 6 aprilie, a prefectului Adrian Niță de a închide traseele turistice pe masivul Ceahlăul. Măsura se va aplica până la data de 9 aprilie inclusiv, pentru a preveni producerea unor accidente montane datorate epuizării fizice, hipotermiei și a riscului mare de producere a avalanșelor.

munte“În cursul zilei de mâine, o echipă Salvamont va deschide o cale sigură de acces spre Cabana Dochia  (prin curmătura Lutul Roșu sau Jgheabul cu Hotare) și va verifica plasa de protecție care împiedică și direcționează accesul turiștilor spre  zona Jgheabului Cabanei Dochia, considerată zonă de risc mare. Traseele marcate din Parcul Național Ceahlău sunt căi de comunicație omologate de către Guvernul României și sunt în administrarea Serviciului Salvamont. În urma verificărilor făcute, la această oră la cabanele din Masivul Ceahlău nu este nici un turist. Nu sunt probleme legate de lipsa alimentelor sau a apei potabile”, a precizat prefectul Adrian Niță.

Angela Croitoru

Articolul precedentBonus cu rotiri gratuite fără depunere – ce reprezintă la cazinourile online?
Articolul următorDunăre pentru energie și agricultură
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.