Mașină răsturnată pe cupolă, un tânăr de 19 ani a ajuns în spital

Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Gâdinți, a ajuns în Centrul de Primiri Urgențe Roman, cu politraumatisme, în urma unui accident rutier ce a avut loc pe Drumul Național 15D, în localitatea natală. Accidentul a avut loc astăzi, 30 iulie, în jurul orei 05:40. Tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare autoturismul răsturnându-se pe cupolă la marginea șoselei.

Mașină răsturnată pe cupolă, un tânăr de 19 ani a ajuns în spitalPompierii romașcani au găsit victima încarcerată în interior.

“La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SAJ Roman.

Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit un autoturism răsturnat pe partea carosabilă în care se afla o persoană încarcerată.

Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acționat pentru descarcerarea victimei, un tânăr de 19 ani. Victima a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la CPU Roman”, a precizat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Pompierii au decuplat bateria mașinii pentru prevenirea unui incendiu, au îndepărtartat autoturismul și elementele rezultate de pe partea carosabilă, pentru reluarera traficului în zonă.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...