Mașină răsturnată într-un lan de porumb, două femei rănite

Două femei, în vârstă de 28 și 51 de ani, au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara șoselei și a ajuns într-un lan de porumb.

Accidentul s-a produs aseară, 2 iulie, pe la ora 21.30, la Secuieni. Pompierii de la Roman au fost trimiși la solicitare, dar când au ajuns, femeile și șoferul fuseseră scoși din mașină de alți șoferi care au oprit pentru a da o mână de ajutor. Echipajul medical de ambulanță a acordat primul ajutor persoanelor rănite și le-au transportat la CPU Roman.

Șoferul, un bărbat de 55 de ani, din Cordun, nu consumase alcool, potrivit polițiștilor rutieri de la Roman care au făcut cercetările la fața locului. „Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 55 de ani, din Cordun, conducea un autoturism pe DN 2 – E85, în localitatea Secuieni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe un teren viran. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două femei, în vârstă de 28, respectiv 51 de ani, ambele din Cordun, pasagere în autoturism, care au fost transportate la spital. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

În cauză a fost deschis dosar penal de vătămare corporală din culpă.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...