0:00

ACTUALIZARE Maşină răsturnată în comuna Dumbrăveni * Şoferul consumase băuturi alcoolice, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE Maşină răsturnată în comuna Dumbrăveni * Şoferul consumase băuturi alcoolice, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE Maşină răsturnată în comuna Dumbrăveni * Şoferul consumase băuturi alcoolice, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE: În urma cercetărilor, poliţiştii suceveni au stabilit că şoferul era în stare de ebrietate.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava. (M.C.)

*****

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un grav eveniment rutier s-a produs, sâmbătă, 2 iulie, în apropierea miezului nopţii, pe DN29-E58, în comuna Dumbrăveni (Suceava).

Accidentul a fost anunţat la 112 la ora 23:59, iar militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, cu două autospeciale, sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, au intervenit pe str. Principală din localitatea menţionată.

„La sosirea salvatorilor, a fost găsit un autoturism răsturnat pe cupolă, în afara părții carosabile. La fața locului, au fost identificate două victime, de 22 și 35 de ani, din care una era încarcerată. Pompierii militari au luat măsurile de siguranță specifice, după care au extras victima încarcerată, un bărbat în vârstă de 35 de ani, și au predat-o unui echipaj SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată.

După audierea martorilor, polițiștii au aflat că a mai fost implicată o victimă în evenimentul rutier și au solicitat pompierilor sprijin pentru a o căuta. Militarii l-au găsit pe cel de-al treilea tânăr, la o distanță de aproximativ 40 de metri de locul accidentului, căzut într-un șanț.

„Probabil, acesta, deși rănit, a plecat pe propriile picioare, dar fiind noapte a căzut în șanț și a intrat în stare de inconștiență, așa cum a fost găsit și de salvatori. Tânărul de 27 de ani a fost predat unui echipaj SAJ, care l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, a mai adăugat plt. adj. Alin Găleată. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Google Maps; ISU Suceava Facebook)

Articolul precedentGALERIE FOTO Sărbătoare la Tabăra Oglinzi
Articolul următorFostul şef al Casei Afacerilor, implicat în accident rutier la Bălţăteşti
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.