Maşina Jandarmeriei Târgu Neamţ tamponată de o doctoriţă

masina-jandarmiUn echipaj al Jandarmeriei Târgu Neamţ, care se afla în patrulare, cu maşina de serviciu, astăzi, 16 ianuarie, a fost implicat într-un incident, în jurul orei 13. La trecerea de pietoni din faţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, de pe strada Ştefan cel Mare, jandarmii au oprit să acorde prioritate unor oameni care voiau să traverseze, iar din spate a venit un autoturism al cărui şofer n-a apucat să frâneze la timp. Cele două maşini s-au ciocnit, cel mai probabil pentru că femeia din autoturism (o doctoriţă din Pipirig) n-a păstrat o distanţă suficientă în mers.

„Maşina noastră a fost avariată, dar nu semnificativ, doar spoilerul a fost distrus”, a declarat lt. Marius Gămănuţ, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ. „Fiind vorba despre un autovehicul al Ministerului Afacerilor Interne nu operează înţelegerea amiabilă, aşa că a trebuit chemată poliţia rutieră să facă o constatare. La rândul nostru, am făcut o fişă de eveniment şi am raportat incidentul”.

Niciun ocupant din cele două maşini n-a fost rănit.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...