Maşină incendiată la Păstrăveni

Răzbunările cu foc încep să “prindă” la ţară, unde s-a ajuns ca orice “inteligenţi” care au ceva de împărţit cu vecinii şi “pretinii” să aprindă o căpiţă, un şopron, o casă, o maşină şi alte “bunuri” care îi pică la îndemână. După Grinţieş, unde abia a fost incendiat un autoturism, urmează iată Păstrăveni. În noaptea de duminică spre luni, pe la 1,30, s-a dat alarma că arde maşina unui localnic. Au venit pompierii, au stins focul, au evaluat pagubele (portbagajul, instalaţia electrică, partea din spate a autoturismului, precum şi partea din dreapta-faţă) şi au stabilit că a fost vorba despre o acţiune intenţionată. Poliţiştii au intrat pe fir şi au stabilit că proprietarul maşinii avea o datorie către un consătean, iar acesta s-a hotărât să se râzbune. Nu s-a dus singur la “luptă”, ci s-a asociat cu un amic. Poliţiştii i-au identificat pe amândoi şi i-au reţinut, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de distrugere prin incendiere.

Un alt incendiu “intenţionat” a fost duminică după amiază la Tabăra, comuna Icuşeşti, unde nişte copii s-au jucat cu focul şi au aprins fânăria dintr-o gospodărie. Au ars 6 tone de fân, un saivan şi o fânărie cu suprafaţa de 50 mp fiecare, 10 mp din acoperişul grajdului, o oaie şi un câine. Pagubele au fost estimate la 10.000 de lei. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...