pietricica turism
serbarile zapezii

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Fostul deputat PDL de Neamț, Marius Rogin (în imagine) s-a înscris în PNL. Acesta spune că dintotdeauna a avut gândiri liberale, a făcut echipă cu cei de la PNL și pe vremea Alianței Dreptate și Adevăr. Președintele PNL Neamț, Dorinel Ursărescu s-a arătat oarecum încântat de faptul că tot mai mulți oameni se înscriu în formațiunea pe care o conduce. “Am auzit că s-a înscris în PNL, dar la București. Orice om poate evolua. E un mare salt calitativ pentru dumnealui”, a spus, ironic, Ursărescu. Marius Rogin a explicat și de ce a ales Organizația București în detrimentul celei de la Neamț. Spune că nu are legătură cu liderii politici. “Cei din PNL sunt vechi colaboratori, de pe vremea când am făcut echipă în Alianța DA. Majoritatea colegilor i-am avut din PNL și, în plus, interesele mele sunt acum pentru București. Nu există un alt motiv pentru care am ales organizația din capitală. Domiciliez în București. Am luat decizia acum, meciul politic continuă, dar eu mă consider liber de contract cu PDL. Mă voi axa pe activitățile desfășurate de liberali, mai ales că eu sunt, ca și construcție, un liberal convins”, a declarat Rogin.

Cine este Marius Rogin?

Marius Rogin este cunoscut în județul Neamț ca fiind unul dintre cei mai vajnici războinici din fostul Partid Democrat, ajuns aici după ce a făcut o escală profesională în Partidul Național Român, fondat de Virgil Măgureanu, fostul șef al Serviciului Român de Informații. În anul 2006 a ajuns șef al filialei Neamț a PD după niște alegeri cu năbădăi, generate de primirea de noi membrii în partid și de un comando la vot de persoane considerate a fi din lumea interlopă. Ascensiunea politică a fost abruptă, ultima dată a fost deputat pe zona Târgu Neamț, în fieful lui Decebal Arnăutu. Ascensiunea în politică a generat oportunitatea de absolvi tot felul de cursuri interesante pentru profilul noului liberal. A devenit absolvent al Colegiului Naţional de Apărare – studii de înaltă pregătire militară în siguranţa naţională şi securitate. S-a perfecționat în siguranță economică națională, la Bruxelles, la sediul NATO, în siguranță energetică, la Roma, în cea economico-financiară, la Atena, s-a instruit militar pe probleme de luptă anti-tero, la sediul Pentagonului, s-a perfecționat, în Olanda, în ”Total Quality Management”, este trecut prin Institutul Diplomatic Român, unde este prins în lucrarea  “Securitate, diplomaţie şi politică externă” – 2011. În fața tuturor acestor prestigioase calificări se pierde masterul de la Academia de poliție ”Alexandru Ioan Cuza” din anul 2012.

Experienţă profesională

Capitolul experienţă profesională este clar surclasat de celelalte. Ca orice politician de talent nu a avut timp să se ocupe foarte mult de meseria dobândită la Institutul politehnic Gheorghe Asachi Iași. A muncit 3 ani la IAMRCT București, Contractor Neamţ (Vulcan Bucureşti), Department Aprovizionare, 1989-1991,apoi în Germania la  Wilch Roeser & Soehne GmbH &Co. Nereseheim Dorfmechingen, între anii 1991-1994. În țară, revine ca acționar la SC AMA IMPEX SRL Piatra Neamţ, fondată în 1995, cu obiect de activitate prelucrarea lemnului. Pornind de la abilitățile căpătate în câmpul muncii a ajuns la un moment dat președinte al Asociaţiei Naţionale “Patronatul român”, filiala Neamţ și Preşedinte al Camerei Naţionale a Taximetriştilor, filiala Neamț. Înainte de alegerile parlamentare din 2012 Marius Rogin a căzut într-un con de umbră în partid, mai ales pe plan local. S-a vorbit de neînțelegeri cu Gheorghe Ștefan, care l-a bănuit că ar fi atentat de mai multe ori la scaunul de președinte. Nu a mai ajuns pe listele de parlamentari tocmai din această cauză, dar și pentru că, pe perioada mandatului, a fost acuzat că a uitat de colegiul care l-a trimis în parlament. Trecerea sa de la PDL la PNL nu poate mira, mai ales că se speculează că ar face parte din lotul negociat de Sorin Frunzăverde, unde pe lângă alte calități erau necesare și cele de aparținător la masonerie. Din alt punct de vedere, se poate specula trecerea la un partid din arcul guvernamental și de o necesară protecție în fața asaltului dat spre zone ale comerțului în nuanța gri. La Târgu Neamț se află pe rolul instanței un dosar în care se vorbește despre o o firmă care ar fi făcut demersuri pentru lucrări la câteva primării din zona acoperită de deputatul Rogin, ar fi primit banii, lucrările nu s-au făcut, iar în loc de caiete de sarcini reprezentatul firmei ar fi vorbit despre un puternic sprijin politic.

Valentin BĂLĂNESCU

Claudia MATEI

1 COMENTARIU

  1. M. ROGIN UN OPORTUNIST AL VREMURILOR NOI DE CONSTRUCTIE A CAPITALISMULUI MULTILATERAL DESVOLTAT IN RUMANIA, VORBA PROVERBULUI: LUNG VA BRADU PROST CA GARDU FOARTE VALABIL PENTRU INDIVIDU ASTA.

Comments are closed.