* interviu cu candidatul USL la funcţia de deputat în Colegiul 8

Desfiinţarea unor unităţi şcolare din teritoriu şi transportarea elevilor de la clasele mici la unităţile coordonatoare au produs, în anumite comune, situaţii greu de imaginat pentru vremurile în care trăim. De aceea, prof. Marian Enache, candidatul la funcţia de deputat în Colegiul 8 – zona montană, propune reînfiinţarea unităţilor pentru învăţământul primar. Totodată, vrea să fie reînfiinţate şi centrele de tratament în ambulatoriu (fără spitalizare) cu program permanent, mai ales în comunele aflate la distanţe mari de unităţile spitaliceşti.

– Domnule profesor, care sunt necazurile cele mai grele ale oamenilor de la munte?

– Cred că este o situaţie generală şi nu se poate face o diferenţiere dintre munte şi şes, poate doar cu particularităţile oferite de relief. După mai multe întâlniri cu oamenii, dar şi cu reprezentanţii instituţiilor locale, am constatat că oamenii nu ştiu ce posibilităţi le oferă statul şi ce drepturi au. Nu trebuie să fii jurist ca să poţi înţelege un act legislativ, dar situaţia este foarte grea în acest moment.

– Şi cea mai delicată, întâlnită în aceste zile?

– Iată, în mai multe comune am aflat că au fost desfiinţate şcoli, că primăriile nu dispun de mijloace de transport suficiente, că procesul instructiv-educativ are de suferit. Acum vreo doi ani, printr-o iniţiativă neinspirată a celor care erau în fruntea Ministerului Educaţiei, a fost propusă desfiinţarea unor unităţi de învăţământ, primar şi gimnazial, pentru a se face economii, iar la nivel judeţean, fiecare inspectorat şcolar a tăiat în carne vie, respectând doar ordinele de sus.

Situaţia existentă denotă că, la nivelul inspectoratelor judeţene, dar şi la minister, nu sunt cunoscute legile. Mai grav, nu sunt respectate tocmai de cele mai importante instituţii ale acestui domeniu vital al ţării: educaţia.

Am aflat că sunt primării care nu au capacităţi suficiente de transport pentru copii, că sute de elevi merg cu microbuzele la distanţe mari şi că programul zilnic este croit după cum ajunge mijlocul de transport. Este o situaţie de neacceptat, iar, din câte ştiu, instituţiile de care pomeneam au doar misiunea de informare, coordonare şi control în sistemul educaţional, fără a desfiinţa unităţile din teritoriu. Constat că este încălcată legea şi nimic mai mult.

Tot zilele trecute, am mai aflat că au fost dotate anumite licee cu microbuze, în timp ce la Tarcău sunt transportaţi peste 300 de elevi cu mașina din dotare, în condiţiile în care ar fi fost mult mai rentabil să nu fie transportaţi zilnic dintr-un sat în altul. Am să cer o analiză la nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Neamţ şi, dacă sunt microbuze cu care au fost dotate anumite licee, acestea trebuie urgent transferate acolo unde sunt mari probleme.

La toate acestea se mai adaugă şi investiţiile de la unităţile şcolare de la Huisurez şi Galu, care nu au fost terminate, din cauza lipsei de fonduri. Termenele de execuţie au expirat de multă vreme, iar constructorii nu au nicio vină.

* Lipsa informaţiilor din teritoriu

– O altă problemă?

–  De această dată aş face trimitere strictă la activitatea pe care o desfăşoară anumite instituţii judeţene care nu informează populaţia, iar dacă o fac, uneori este prea târziu. Zilele acestea am stat de vorbă cu sute, ba chiar mii de oameni, unii mi-au relatat necazuri mari, alţii sunt în situaţii în care puteau găsi rezolvare la nivel local, fără a mai implica alte foruri. Şi toate acestea vin de la neinformare. Cu regret spun, asta este problema cea mai delicată a omului de la ţară. Acolo, în spaţiul său, cetăţeanul nu ştie când are o oportunitate oferită de stat, nu ştie de ce facilităţi poate beneficia şi multe altele.

– Este posibil ca între instituţiile statului să fie o întrecere, de genul ”care oferă mai puţin cetăţenilor”, mai ales în momente de criză economică?

– Categoric, nu! Mai degrabă, cred că este o delăsare, o inactivitate care se transmite şi se accentuează de la un an la altul, fără ca vreo forţă să le scoată din această letargie generalizată.

* Înfiinţarea centrelor de tratament ambulatoriu

– Ce ne facem cu ocrotirea sănătăţii, mai ales în zonele izolate, de la munte?

– Poate cea mai dureroasă probemă este cea legată de ocrotirea sănătăţii. Am auzit că, în anii din urmă, au fost închise punctele ambulatorii de la Ceahlău şi Borca, iar recent încă două spitale, de la Bicaz şi Roznov. Sunt situaţii care cer măsuri grabnice, iar în susţinerea acestor spuse stau mărturiile şi intenţiile actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, domnul Culiţă Tărâţă, care vrea să redeschidă cele două spitale desfiinţate din oraşele Bicaz şi Roznov.

Am să fac o nouă propunere, de reînfiinţare a centrelor de tratament în ambulatoriu, ca oamenii să nu parcurgă 60-80 de km pentru o banală perfuzie sau un tratament mai dificil de urmat acasă. Faptul că anumite familii au fost nevoite să transporte, în miezul nopţii, cadre sanitare specializate de la oraş, mai bine de 60 de km, şi nu pe bani puţini, pentru o perfuzie, denotă nu numai indolenţă crasă din partea celor care conduc destinele sănătăţii, dar şi necesitatea luării unor măsuri care să preîntâmpine asemenea momente. Situația nu trebuie luată ca o glumă. Faptul că, la transportarea unui bolnav din creierul munţilor, se spune că trebuie să ai, obligatoriu, şi un preot în maşină, pe mine mă întristează. Cred că într-o bună zi va ajunge cuţitul la os dacă nu vom corecta activitatea întregului sistem de ocrotire a sănătăţii.

Voi propune înfiinţarea unor centre de tratament în  ambulatoriu la 2-3 comune, în care omul să vină, îşi face tratamentul o zi, două, iar apoi va merge sănătos acasă şi fără probleme. Am mai auzit că sunt sate care nu au nici măcar un mijloc de transport în comun şi că oamenii parcurg distanţe apreciabile până la primul dispensar, care şi el are un anumit program de funcţionare. Sunt situaţii grele care, pe alocuri, înfioară.

– Aceste probleme stau la baza depopulării munţilor?

– Cu siguranţă, da! În condiţiile în care nu beneficiază de serviciile pe care statul trebuie să le presteze, tinerii vor pleca acolo unde găsesc un loc de muncă şi unde îşi pot întreţine familia. Acum, între instituţiile statului şi cetăţeanul obişnuit este o relaţie rece, dură pe alocuri. Pensiile sunt mici, persoanele cu handicap şi familiile lor nu primesc ajutorul necesar traiului de zi cu zi, apoi, preţul foarte mic la lapte pentru crescătorii de animale, ocrotirea sănătăţii, educaţia şi multe altele îl fac pe muntean să-şi ia lumea în cap, cum spune o vorbă din bătrâni. Mă uitam zilele trecute în sala Căminului Cultural de la Borca şi am văzut foarte puţini tineri, inclusiv în târgul săptămânal. Trăim cu toţii vremuri grele, însă trebuie să existe o limită la toate.