Maraton artistic la Centrul „Carmen Saeculare” dedicat sărbătorilor

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț va susţine pe finalul acestui an șase spectacole, în care vor fi implicate o parte a claselor Școlii Populare de Artă din Piatra-Neamț, care vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamț.

Maraton artistic la Centrul "Carmen Saeculare" dedicat sărbătorilor

Vineri, 15 Decembrie, de la ora 18:00, este programat spectacolul „Colind prin suflet de copil”. Îndrăgitul interpret Marius Zgâianu va susţine un concert alături de clasa de dans tradițional a Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț și Ansamblul folcloric „Comorile Neamțului”, coordonate de coregrafa Anda Maria Acristinei.

Sâmbătă, 16 Decembrie, cu începere de la ora 17:00, sub genericul „Scoli, mătuşă din Păcel” vor urca pe scenă elevii clasei de dans traditional, coordonată de Laurențiu Marian și Ansamblul „Nemțișorul”.

Duminică, 17 Decembrie, de la ora 15:00, în cadrul concertului „Poveste de Crăciun”, vor evolua, alături de Grupul psaltic „Evanghelismos”, dirijor Ciprian Ceai, membrii Grupului vocal „Floare de colț”, elevii Clasei de canto tradițional de la Școala Populară de Artă Piatra-Neamț și profesoara lor Georgiana Șerban Axinte.

Maraton artistic la Centrul "Carmen Saeculare" dedicat sărbătorilor

Spectacolul intitulat „Crăciun multietnic” va avea loc marți, 19 decembrie 2023, ora 18:00.  Vor evolua Ansamblul Folcloric „Brâul Roșu”; Corul „Bucuria” (coordonator, Elena Șulea); ansamblurile „Niki” ale Comunității Elene Piatra-Neamț, „Steluțe Vesele”, „Trandafirașii” și „Margarete” ale Comunităților Rușilor Lipoveni din Piatra-Neamț.

Miercuri, 20 Decembrie, de la ora 17:00, spectacolul „Te alteptăm să vii, Moş Crăciun!” reuneşte elevii clasei de Canto – muzică ușoară, coordonată de prof. Paula Ghivirigă, și elevii clasei de pian, coordonată de prof. Daniela Iacob. Invitați speciali vor fi membrii Clubului de dans sportiv „Ray’s Danceˮ.

Joi, 21 decembrie, de la ora 18:00 va avea loc spectacolul intitulat „Cine a furat Crăciunul?”. Îi veţi putea revedea pe membrii ansamblului vocal al Asociației „Melisma”, coordonator, Maria Țifrea, grupului „Artis” și ansamblul „Niki” al Comunității Elene Piatra-Neamț.

Maraton artistic la Centrul "Carmen Saeculare" dedicat sărbătorilor

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...