0:00

Mara Calista, deputat PNL: „Salut decizia colegilor liberali de la Senat de a înființa Comisia de anchetă pentru abuzurile din centrele rezidențiale”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSalut decizia colegilor liberali de la Senat de a înființa Comisia de anchetă pentru abuzurile din centrele rezidențiale, unde se vor căuta soluții pentru situațiile de abuz, neglijare sau exploatare a copilului. Totodată se vor investiga abuzurilor sexuale și de orice natură asupra minorilor din centrele de plasament, aflate în subordinea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului.

Prin această activitate vor duce mai departe munca realizată în Comisia parlamentară de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi, în care m-am implicat și eu alături de alți colegi deputați. Nu am vrut să ne prefacem că nu există probleme, ci, din contră, ne dorim să le rezolvăm. Pentru că, din păcate, una dintre concluziile discuțiilor din comisia de anchetă de la Cameră Deputaților relevă că multe cazuri de dispariții sunt strâns legate de trafic de persoane, minore sau adulte, cu scopul exploatării sexuale. În România, la momentul de faţă, peste 50.000 de copii se află în grija statului, iar 40% din cazurile de minori dispăruți provin din centrele de protecție. Este de datoria noastră să îi protejăm, să le asigurăm viața pe care o merită. Mă voi implica și pe viitor pentru a reuși să îndreptăm aceste orori și să ridicăm gradul de protecție pentru copii.

Mara Calista, deputat PNL

Articolul precedentȘtire actualizată. FOTO. Se întâmplă acum: accident între Bălțătești și Crăcăoani
Articolul următor18 funcţionari publici pe lista neagră a ANI
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.