CalistaEste oficial: Părinții pot beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav, în vârstă de până la 12 ani. A fost majorată vârsta copilului, pentru că legislația prevedea aceste drepturi doar pentru copiii în vârstă de până la 7 ani.

Am votat PENTRU adoptarea propunerii legislative pentru modificarea articolului 26 alin.(1) din O.U.G. nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, al cărei co – inițiatoare am fost alături de alți colegi.

”Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.”

Ca și până acum îmi voi dedica activitatea parlamentară pentru a veni cu cele mai bune soluții pentru a-i proteja pe cei vulnerabili.

 Mara Calista, deputat PNL 

Articolul precedentAsociația Ținutul Răzeșilor anunță lansarea apelului de selecție a proiectelor pentru măsura M1/6B – „Investiții pentru dezvoltarea durabilă a teritoriului GAL”
Articolul următorȘcoala Gimnazială Costișa a intrat în grevă, cu o zi întârziere
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.