Școala Gimnazială Costișa a intrat în grevă, cu o zi întârziere

Școala Gimnazială Costișa a intrat în grevă, cu o zi întârziereÎn a doua zi de grevă generală, marți, 23 mai, încă o școală din Neamț s-a alăturat protestului. Este vorba de Școala Gimnazială Costișa, care făcea parte din cele 11 unități de învățământ din Neamț care au continuat cursurile (detalii aici).

Situația de la Costișa o explică Gabriel Ploscă, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Neamț. „Liderul sindical de la școala Costișa a fost în concediu medical în perioada referendumului și acum a revenit în activitate. Am primit astăzi tabelul, avem 21 de persoane care au semnat pentru grevă, din 23 membri de sindicat, deci și școala de la Costișa este în grevă”, a declarat Gabriel Ploscă.

Pe de altă parte, spre finalul celei de-a doua zile, numărul angajaților rămași în grevă este același de la început, mai adaugă liderul SLÎ Neamț, cu tot cu renunțări și aderări.

Reamintim că astăzi, la București, premierul a discutat dimineață cu reprezentanții părinților și ai elevilor, iar de la ora 15.00 urma o întâlnire cu sindicaliștii.

Cristina Iordache

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

84 de sancțiuni aplicate în urma unei acțiuni pe DN 2

Polițiștii nemțeni au desfășurat astăzi, 14 august, în intervalul...

Video-Foto. Cupa Comunei Vânători-Neamț la șah

Aproximativ 40 de copii au participat astăzi la cea...

Video – Foto. Mobilizare de forțe pe Autostrada A7 în Neamț și Bacău

Lucrările la Autostrada A7 Bacău-Pașcani – cunoscută drept Autostrada...

Week-end cu vreme frumoasă. Cer senin, căldură suportabilă pentru pelerinii de la Paltin – Petru Vodă!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pe...