Mara Calista, deputat PNL Neamț: „Au fost adoptate noi măsuri de sprijin pentru formarea și angajarea persoanelor care beneficiază de venit minim garantat”

Mara Calista, deputat PNL Neamț: „Au fost adoptate noi măsuri de sprijin pentru formarea și angajarea persoanelor care beneficiază de venit minim garantat”Responsabilitate – un cuvânt rostit foarte des în ultima perioadă. Însă, cred că merită să punctez că au fost luate o serie de măsuri, de colegii mei din Guvern, tocmai pentru a demonstra că responsabilitate nu este un cuvânt golit de conținut.

Au fost adoptate noi măsuri de sprijin pentru formarea și angajarea persoanelor care beneficiază de venit minim garantat, precum și a tinerilor.

Aș dori să menționez câteva dintre aceste măsuri:

* Decontarea transportului pentru cei care doresc să meargă la școală și prelungirea ajutorului social pentru cei care se angajează pentru 24 de luni.
* Menținerea acordării ajutorului social pe o perioadă de încă șase luni de la data încadrării în muncă a unei persoane apte de muncă.
* Decontarea transportului pentru cei care urmează cursul de tipul „A doua șansă” pentru o distanță mai mare de 5 km de locuință. Această sumă este de 500 de lei pe persoană per semestru școlar.

* A fost extinsă grupa de vârstă pentru categoria tinerilor din afara sistemului de educație și de ocupare, de la de 16 – 25, la 16 – 30 de ani, ceea ce le dă posibilitatea urmării unor cursuri de calificare și de formare finanțate pe fonduri europene.

* Anul acesta au fost și vor mai fi angajate 2.000 de persoane care vor primi compensare la salariu de 2.250 de lei, iar pentru anul viitor sunt deja antamate proiecte pentru angajarea a 12.000 de persoane.

* De la începutul acestui an s-au creat peste 120.000 de noi locuri de muncă, pe perioada nedeterminată.

Da, responsabilitate față de cetățeni. Pentru că, așa cum am mai spus, statul este dator să asigure toate condițiile pentru ca fiecare persoană să aibă o șansă la o viață mai bună.

Mara Calista Deputat – PNL Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A murit în sala de așteptare a Poliției Municipiului Bacău

Un bărbat de 75 de ani, din comuna Cleja,...

Neamț. Incendiu de proporții în comuna Cordun

Locuința unei familii din comuna Cordun a fost grav...

Concurs pentru șefii CAS din Nord-Est: posturi vacante în Neamț, Suceava și Vaslui

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a scos din...

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Neamț. Incendiu de proporții în comuna Cordun

Locuința unei familii din comuna Cordun a fost grav...

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Bacău. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...